Ian Paisley, în trecut adversar declarat al Sinn Fein, pe care i-a numit întotdeauna "terorişti", a dat semne în ultima vreme că ar fi dispus să coopereze cu partidul lui Gerry Adams. La Ian Paisley, în trecut adversar declarat al Sinn Fein, pe care i-a numit întotdeauna "terorişti", a dat semne în ultima vreme că ar fi dispus să coopereze cu partidul lui Gerry Adams. La rândul său, liderul SF a făcut gesturi conciliante, între care recunoaşterea serviciului de poliţie al Irlandei de Nord, văzut de numeroşi catolici drept un simbol a ceea ce ei consideră "ocupaţia britanică", scrie BBC.
Irlanda de Nord s-a format în 1921, când şase comitate predominant protestante au rămas parte a Marii Britanii, în momentul separării sudului predominant catolic, ce avea să devină Republica Irlanda. La sfârşitul anilor "60, formaţiunea paramilitară IRA a declanşat un conflict civil violent care a dus la moartea a peste 3.000 de persoane. În 2005, IRA a anunţat dezarmarea şi în ultimii ani, în pofida disensiunilor între cele două comunităţi, Irlanda de Nord a cunoscut o perioadă de dezvoltare economică fără precedent, după încetarea confruntărilor violente. Actualmente, raportul dintre comunităţile protestantă şi catolică este de 55-45 la sută din totalul populaţiei de circa 1,6 milioane, mai notează BBC.