Peste 3.300 de elevi doljeni vor beneficia în acest an de ajutorul de 200 de euro pentru cumpărarea unui computer, majoritatea fiind din şcolile din mediul rural.
„Au fost aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) toate cele 3.326 de cereri pe care le-am primit. Ajutorul se acordă elevilor din învăţământul de stat sau particular acreditat, care provin din familii cu un venit brut mai mic de 150 de lei pe membru de familie. 150 de copii din Craiova care au depus cereri au venit zero, iar din mediul rural sunt în aceeaşi situaţie 1.584 de elevi. Aşteptăm ca ministerul să ne transmită cupoanele şi beneficiarii să intre în posesia lor“, a explicat Diana Buşoi, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Cei mai mulţi elevi care vor primi ajutor pentru achiziţionarea unui calculator sunt din comunele Sadova - 174, din Moţăţei - 97 şi din Unirea - 81. Ei pot merge la orice firmă care vinde calculatoare cu bonurile şi vor achita diferenţa de bani pentru cumpărarea acestora. Agentul economic va verifica elevul pe lista publicată şi în Monitorul Oficial, şi pe site-ul euro200.edu.ro sau www.edu.ro şi îi va acorda o garanţie de 24 de luni.
Pentru prima oară de la lansarea programului EURO 200 în 2004, MECT a aprobat toate cele 38.379 de cereri depuse de elevi şi studenţi din întreaga ţară. Dintre beneficiarii acestui program pentru care au fost alocaţi 43.440 de lei, 37.982 sunt din învăţământul preuniversitar şi doar 397 sunt studenţi. Judeţul Dolj ocupă locul II ca număr de aplicanţi, locul I aparţinând Iaşiului, cu 33.601 cereri, iar pe locul III se alfă judeţul Suceava, cu 3.295 de aplicanţi. Peste 3.300 de elevi doljeni vor beneficia în acest an de ajutorul de 200 de euro pentru cumpărarea unui computer, majoritatea fiind din şcolile din mediul rural.
„Au fost aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tin