Municipiul Târgu Jiu va găzdui, timp de trei săptămâni, Underground Rock Festival 2007, care se doreşte a fi unul dintre cele mai mari festivaluri de gen din ţară.
Muncipiul Târgu Jiu va fi, timp de trei săptămâni, capitala muzicii rock. În perioada 11 mai- 1 iunie, trupe de profil din ţară, reprezentând diferite genuri, de la alternativ, până la punk sau pop-rock, vor susţine concerte în clubul Piano din Târgu Jiu, locul care va găzdui şi mai multe acţiuni din cadrul Campaniei intitulate „Alege viaţa“, un program de luptă împotriva drogurilor. Proiectul Underground Rock Festival Târgu Jiu 2007 este susţinut de Agenţia Antidrog Târgu Jiu şi de Crucea Roşie, cele două instituţii mobilizând resursele necesare organizării unui eveniment de o asemenea amploare. Underground Rock Festival Târgu Jiu 2007 a apărut ca urmare a iniţiativei unui tânăr muzician din Târgu Jiu, Mihai Vulpe, cunoscut şi sub numele de scenă Bacio. Mihai Vulpe a reuşit să convingă autorităţile locale şi să le implice în campania de luptă împotriva drogurilor, prin intermediul muzicii, precum şi să strângă fondurile necesare.
Opt trupe la Târgu Jiu
În Târgu Jiu se vor afla opt trupe rock care vor concerta şi vor participa la acţiunile organizate de Agenţia Antidrog şi Crucea Roşie. Sunt programate vizite în şcoli şi campanii de informare în rândul tinerilor, asupra pericolului pe care îl reprezintă drogurile. De asemenea, vor fi distribuite pliante, iar componenţii celor opt trupe vor sta de vorbă cu elevii şi cu studenţii şi vor încerca să îi conştientizeze în legătură cu impactul negativ al drogurilor asupra vieţii. Şi-au anunţat participarea la Underground Rock Festival Târgu Jiu 2007 următoarele trupe: Iod (11 mai), Voodoo (12 mai), Turnir (18 mai), Black Jack (19 mai), Grimus (25 mai), Vespera (26 mai), Ultimul Rând (1 iunie), Guerrillas (1 iunie). Mai multe inform