Sistemul de clasificare a masinilor de pasageri, cunoscute sub numele de autoturisme, se afla in plin proces de reasezare, ca urmare a numeroaselor lansari de modele noi care nu mai respecta intru totul standardele vechilor clase, dar si datorita noilor strategii de marketing, menite sa atraga noi clienti.
A devenit din ce in ce mai dificil pentru specialistii industriei auto sa vorbeasca despre clasele din care fac parte autoturismele nou-lansate in fabricatie, iar impartirea in segmente de piata, bazata pe preturile autovehiculelor, este si ea in plina schimbare.
In principiu, evolutia autoturismelor are la baza o crestere a dimensiunilor, dupa principiul „cel mai mare din clasa sa“. Din acest motiv, clasele de odinioara, mica, medie si mare, alaturi de cea de lux, se dovedesc a fi istorie.
Clasa mica si foarte mica
Turismele din clasa mica se impart, fara probleme, in cel putin trei segmente. Daca pe vremuri aveau toate cam aceleasi dimensiuni, acum avem masini care se pot compara cu compactele. Dacia Logan sau Chevrolet Aveo au tot atata spatiu interior cat avea pe vremuri un VW Golf, care la randul ei a crescut, putin cate putin.
Cele mai mici masini sunt cele botezate city-cars, cu un deschizator de drumuri numit Smart. Toyota, Citro?n si Peugeot au intrat si ele in acest subsegment, avand la final chiar si trei modele intr-o singura clasa.
Masinile incadrate in zona „mini“ respecta, practic, reteta de la inceputul industriei auto, chiar daca intre timp au devenit „supermini“. Fiat Panda este un exemplu in acest sens, alaturi de Citro?n C2.
Dar acestea nu sunt cele mai mari „masini mici“, pentru ca exista si o „clasa mica“ propriu-zisa, in care modelele au deja 4 metri lungime si o latime de peste 1,50 m. Deocamdata, din punct de vedere comercial, fostei clase mici ii corespund do