- Editorial - nr. 89 / 9 Mai, 2007 Motto: "Incerc sa sper ca nu se poate obtine chiar orice prin demagogie in Romania de azi, sfasiata intre doua tabere pe care nu le pot banui de obsesii patriotice. Ma straduiesc sa cred ca exista limite in riscul de a fi prostiti." (Octavian Paler) Mi-am impus mult timp sa cred ca vina integrala pentru dezmatul demagogic in care a esuat asa-zisa democratie postdecembrista, ajunsa repede un soi de plutocratie sordida, o poarta, strict, politicienii. Si ca rasinvocatul nostru «stat de drept» e, de fapt, stramb numai fiindca ne lipsesc niste institutii decente. Nu zic «riguroase». Zic «decente», pentru ca Romania sa nu semene unei constructii cu toti stalpii de sustinere putrezi. De la o vreme, insa, imi e din ce in ce mai greu sa ma multumesc cu aceasta explicatie. Ma tem ca politicienii de azi, chiar alesi pe liste de partid, nu sunt singurii vinovati. Ma tem ca abcesul reprezentat de ei colecteaza din noi, din societatea noastra, un rau care il face posibil si-l va alimenta cu infectie inclusiv uninominal. Or, aici ma trezesc intr-o fundatura. Despre politicieni pot spune orice, ca sunt printre ei hoti, fosti securisti, nulitati sau canalii. Despre societatea noastra in ansamblu pot spune doar ca nu mai are, se pare, nimic sfant, ca se complace in flecareala, egoisme, bascalie si complicitati, voluntare sau nu." Astfel isi incepea comentariul, mai deunazi, prea curand disparutul scriitor Octavian Paler, una dintre cele mai fascinante personalitati ale culturii romanesti. Ca mai tot ce are valoros neamul acesta, nici incomodul jurnalist n-a scapat de "vigilenta" de tip nou a unor "tovarasi" - si ei de "tip nou" - porniti cu o frenezie demna de cauze mai bune sa demoleze imaginea elitelor intelectuale, fie ele si septuagenare ori octogenare, infierandu-le "colaborationismul" cu fosta Securitate. Cat fundament real au, sau nu, aceste