Psihanalist mediatizat si romancier de succes, Philippe Grimbert a venit la Bucuresti cu prilejul publicarii la Editura Trei a romanului sau Un secret (tradus in romaneste de Mioara Izverna). Joi, 26 aprilie, la Institutul Francez, el a participat la o Seara de lectura bilingva, in cadrul careia a citit fragmente din romanul sau, alaturi de Octav Avramescu (la vioara Francesca Alexandrescu). Publicam in revista noastra un interviu realizat cu aceasta ocazie si o cronica la romanul recent aparut.
Spuneti ca Un secret este o opera literara, inainte de a fi o confesiune terapeutica. Unde credeti ca se afla limita dintre literatura si simpla confesiune?
Orice roman este, de fapt, o confesiune. Nici atunci cind facem biografia cuiva nu ne alegem personajul intimplator, ci in masura in care are legatura cu noi sau ne regasim in el. Povestea pe care o spun in carte, insa, nu este una personala, ci o poveste generala, despre un baiat si modul in care supravietuieste el aflarii unui secret. De aceea am tinut atit de mult la acest titlu, Un secret, si nu am vrut ca romanul sa se numeasca Secretul, pentru ca in carte expun o situatie generala, care poate viza pe oricine, chiar daca am recunoscut eu insumi ca, de fapt, este vorba chiar despre mine.
Unul dintre personajele dvs. se cheama Louise. Este un personaj care mi-a amintit de cele proustiene, figura feminina a unei matusi protectoare si fascinante, initiatoarea prin excelenta, martora unui secret bine pazit. Are si ea un corespondent in realitate sau este un personaj fictiv?
Nu ma mira ca ai facut aceasta analogie, este singurul personaj care nu are un corespondent propriu-zis in realitate, ci este unul inventat. El poate corespunde, la nivel fictional, figurii psihanalistului si este, totodata, realizarea insasi a dorintei autorului. Mi-ar fi placut sa cunosc o astfel de femeie: Loui
