Prima oara cand m-am confruntat cu un razboi al simbolurilor a fost in orasul Cluj. Era foarte interesant sa observ cum amicul roman imi povestea orasul de o anumita maniera, iar amicul maghiar de o cu totul alta maniera. O strada avea un nume pentru unul si un alt nume pentru celalalt. Acest lucru se simte cam in toata Transilvania, unde romanii sunt o prezenta tarzie in urban (aceasta prezenta tarzie are cauze obiective si trebuie privita ca un fapt istoric, si nu ca un complex de inferioritate sau unul de vinovatie). Pentru a arata cine este stapanul de fapt si de drept, a inceput un adevarat razboi de resemnificare a locului. Iar pentru aceasta este dispus sa faca orice. Vizitati Clujul si veti descoperi o multime de sapaturi arheologice si monumente recente care au un rol pur ideologic. Toate acestea au rolul de a ne arata "originile romane" ale locului. Totul trebuie sa aiba niste origini cat mai indepartate si cat mai romanesti. Nu cred ca ati uitat vechea poveste a pietei din centrul Clujului sau disputa din jurul monumentului de la Arad. E multa patima in joc, iar unde e multa patima exista si excese de violenta.

Recent in Estonia, una dintre cele mai avansate tari din fostul bloc comunist, s-a iscat o problema. Ce facem cu statuia Eliberatorului/Ocupantului? E o problema nu atat de interpretare a monumentului si a ceea ce reprezinta el, cat mai ales a rolului. Pe cine mai reprezinta si mai ales pe cine nu mai reprezinta? Intotdeauna, cei invinsi sunt reinterpretati asa cum doreste invingatorul, oricare ar fi el. La 16 ani dupa caderea URSS-ului, Estonia incearca sa rezolve aceasta problema. Mutarea unui monument din centrul orasului nu e gluma, mai ales intr-o tara in care domneste multa liniste, cu o istorie recenta destul de grea si in care exista o populatie rusa destul de numeroasa. Am incercat sa inteleg mai bine ce se intampla acolo si l-am cont