Am citit in presa de saptamina trecuta relatari despre editia din acest an a Colocviului Tinerilor Scriitori, organizat de Uniunea Scriitorilor, la Cluj. Desi nu pun la indoiala bunele intentii ale conducerii Uniunii Scriitorilor, marturisesc ca nu cred in valabilitatea unei tipologii literare care imparte scriitorii in tineri si... (cum sa spun oare?) „batrini“, „maturi“ sau „mai putin tineri“. Virsta biologica este un fals criteriu, utilizat adesea in defunctul regim comunist pentru a justifica atitudinea paternalist dictatoriala a establishment-ului politic si cultural deopotriva fata de scriitori, precum si aminarea sine die a consacrarii.
Sechele ale acestei mentalitati pot fi descoperite si azi, chiar si acolo unde te-ai astepta mai putin. Nu mai departe de 2000, autorii care debutasera la inceputul anilor ’80 si publicasera, intre timp, nenumarate carti, inca erau considerati „tineri scriitori“ (desi multi dintre ei se aflau in jurul virstei de 50 de ani), orice tentativa de canonizare a lor fiind intimpinata cu proteste vehemente din partea unor gazetari bintuiti de obsesii nationaliste, dar si a unor foste vedete ale canonului literar oficial.
Si, de fapt, care este sensul sintagmei „tinar scriitor“? Intra in discutie o limita de virsta sau e vorba de autori care se afla la primii lor pasi in spatiul cultural? Cu carti publicate sau fara? Dar, daca un autor a debutat mai tirziu de 35 de ani, mai este oare considerat tinar? As putea continua sirul acestor intrebari retorice, dar prefer sa ma opresc aici, nu inainte de a exprima o nedumerire: stiu oare participantii la recent incheiatul Colocviu al Tinerilor Scriitori ca, in Occidentul atit de mult visat, conceptul de „tinar scriitor“ se refera exclusiv la junii aspiranti la titlul de scriitor, elevii si studentii carora le sint destinate cursurile de creative writing, cei care inca
