Omul nu se hraneste numai cu roadele pamintului. Mai de folos sint, poate, roadele Duhului. De aceea va fac indemnul de a rasfoi (macar) aceste Omilii si adnotari la Levitic (Iasi, Polirom, 2006, 607p.). Origen (183-254) a scris enorm. Unii compilatori sustin ca a compus peste 2000 de lucrari. Altii vorbesc numai de 500. Si tot ar fi enorm, prin comparatie cu scriitorii de astazi (chiar cu cei mai prolifici dintre ei, chiar cu grafomanii cei mai impatimiti). Cum a fost posibila o atare enorma fecunditate? In special, datorita faptului ca intreaga opera a lui Origen (ca si aceea a sfintului Augustin, ca si aceea a sfintului Toma din Aquino) este, in fapt, o opera "dictata". La sfirsitul Antichitatii, dar si in Evul Mediu, (prea) putini autori se asaza la masa si scriu efectiv, folosind stylul sau pana. Cei mai multi dintre ei dicteaza unor "secretari", unor scribi, care transcriu, pina obosesc si le tremura mina, cu rindul. Autorii, in schimb, se sprijina pe notite sau, pur si simplu, pe memorie (care, in cazul anticilor, este exceptionala). Origen a avut, spune povestea, nu mai putin de sapte "tahigrafi" (secretari).
Opera sa, extrem de diversa ca gen literar (tratate, epistole, "omilii", adnotari, note), e monotona prin tematica. Ea este in realitate un enorm comentariu al Bibliei, verset cu verset. Origen a explicat, in exegeze amanuntite, ingenioase si perfect arbitrare (de tip alegoric), aproape tot textul sacru, carte dupa carte (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii etc.). Dar si-a explicat si metoda de interpretare, in "De principiis" (IV) sau in comentariul dedicat "Cintarii cintarilor" (comentariu care, din pacate, s-a pierdut). O parte a scrierilor sale s-a risipit din pricina faptului ca in vremea lui Justinian (mai precis in anul 553), imparatul pseudo-teolog, Origen a fost condamnat ca eretic. In Bizant, nimeni nu a mai cutezat sa-i transcrie cartile.
