Sezonul turistic care bate la uşă i-a determinat pe directorii de aeroporturi din SUA să privească spre sistemul israelian de verificare a pasagerilor, cunoscut ca unul dintre cele mai dure, Sezonul turistic care bate la uşă i-a determinat pe directorii de aeroporturi din SUA să privească spre sistemul israelian de verificare a pasagerilor, cunoscut ca unul dintre cele mai dure, dar şi mai eficiente din lume. Astfel, americanii au observat că în Israel este permis să cercetezi mai amănunţit un individ pe baza apartenenţei acestuia la un anume grup etnic, practică absolut interzisă în State. Deşi avioanele care vin şi pleacă de pe aeroportul Ben Gurion, de lângă Tel Aviv, reprezintă principala ţintă a extremiştilor islamici, niciun avion care a decolat de acolo nu a fost deturnat, iar ultimul atac într-un terminal s-a înregistrat în 1970. Înainte de a ajunge la terminalul pentru plecări, toţi pasagerii sunt interogaţi minuţios. Cetăţenii israelieni nu sunt supuşi verificărilor riguroase, cu excepţia israelienilor arabi, care nu trec fără percheziţii, uneori umilitoare, şi interogatorii. Nici străinii nu scapă mai uşor. "Tehnicile" de scanare a pasagerilor au atras nemulţumiri, însă oficialii le consideră fireşti, de vreme ce siguranţa reprezintă o prioritate. Pasagerilor care zboară internaţional li se cere să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte, pentru a trece prin toate procedurile de securitate. Dar, spun americanii, deşi siguranţa trebuie să fie mereu o prioritate, fluxul de călători poate reprezenta o problemă.
Dacă numărul de pasageri care tranzitează Ben Gurion este de aproximativ 9 milioane pe an, aeroportul internaţional din Las Vegas, de exemplu, vede anual circa 46 milioane de pasageri.