Nu mai este un secret pentru nimeni: criza politica pe care o traversam are drept miza reformularea republicii.

Prin punerea in discutie a persoanelor, prin destabilizarea functiilor si clatinarea institutiilor, prin aducerea razboiului in spatiul public si prin transformarea uzului in abuz, tot ce ni se intampla nu este decat lungul si penibilul proces prin care o stare de fapt constitutionala tinde sa se preschimbe in alta stare de fapt constitutionala.

Trecem de la o prima republica, cu vechiul ei aranjament institutional in cadrul Constitutiei (1991; 2003), la o reformulare a raportului intre institutii in cadrul aceleiasi Constitutii: teza mea este ca aceasta noua formulare a aranjamentului institutional va lua treptat chipul unei noi republici.

Daca prima republica a fost fundata in 1990, prin Revolutia din Decembrie 1989 (fac abstractie de republica aservita care s-a nascut pe 30 decembrie 1947), criza care probabil ii va pune capat s-a declansat in 2007, prin tentativa parlamentului si a guvernului de a-l demite pe presedinte fara niciun motiv constitutional.

Vechea stare de fapt constitutionala a primei republici era caracterizata de un anumit raport intre lumea politicii si lumea afacerilor. Acest raport nu era legal, caci nu era expresia vreunei legi sau a vreunui aranjament constitutional explicit.

In acelasi timp, nu era nici ilegal, pentru ca functionarea lui nu putea niciodata ajunge sa fie pusa in discutie in justitie - si nu doar pentru ca justitia ar fi fost corupta, cat mai ales pentru ca acel raport dintre afaceri si politica volatiliza culpa. Era, pur si simplu, situatia de fapt pe care legile nu o pot sanctiona nici in sens legal, nici in sens penal.

Acest raport intre politica si afaceri s-a stabilit in timpul acumularii marilor averi postdecembriste: le-a facut posibile ata