Actiunile Banca Transilvania au coborat cu 15% miercuri, dupa expirarea datei de inregistrare pentru participarea investitorilor la majorarea de capital, si au determinat o scadere cu 2,8% a indicelui general al Bursei de Valori Bucuresti. Banca Transilvania a inchis la 91 bani pe actiune, pe un rulaj foarte redus, de 65.000 lei, in conditiile in care doar 72.300 de titluri si-au gasit cumparator.
Cotatiile societatilor de investitii financiare nu au reactionat drastic in urma anuntului privind respingerea proiectului de majorare a pragului de detinere la 5% de catre Senat si au incheiat ziua in coborare cu 1%.
Indicele BET-C, in care cotatia Banca Transilvania are o pondere de 11,6%, a pierdut 2,82% pana la inchiderea sedintei. Indicele BET, al celor mai mari zece companii, a avut o scadere mai pronuntata, de 4,04%, in conditiile in care Banca Transilvania are o influenta de 19,5%.
In cazul Turism Felix, actiunile au pierdut 14,6%, maximul posibil, pana la 1,58 lei pe unitate, in conditiile unei valori de tranzactionare de 45.000 lei.
Investitorii care au avut, marti, in posesie actiuni Turism Felix vor primi o actiune gratuita pentru fiecare titlu detinut, in cadrul operatiunii de dublare a capitalului social al companiei.
Pentru Transelectrica a fost raportat un rulaj de 2,35 milioane lei, iar pretul s-a plasat la 48 lei pe actiune la inchidere, in scadere cu 1,64%.
Rompetrol a coborat sub pragul valorii nominale de 10 bani pe titlu, avand o lichiditate de 540.000 lei.
Petrom a avut o scadere de 1,83%, pana la 53,5 bani pe unitate, pe un volum de doua milioane de actiuni tranzactionate.
Cu titluri BRD au fost perfectate transferuri in valoare de un milion de lei, iar cotatia a coborat cu 0,85%, la 23,2 lei pe actiune.
Actiunile Banca Transilvania au coborat cu 15% miercuri, dupa expirarea datei de inregistrare