Şapte burse externe pentru tinerii din Olt
Şapte tineri din judeţul Olt au şansa să se pregătească într-o universitate din Lyon, Franţa, într-unul din domeniile fizică, biologie, chimie, matematică sau informatică, guvernul francez oferind burse de studii care vor acoperi între 30 şi 50% din aproximativ 13.500 de euro, totalul costurilor (taxa de studii, cazare şi masă). „Am primit deocamdată confirmarea pentru şapte burse, dar numărul s-ar putea suplimenta cu trei. Noi ne-am gândit să contactăm în primul rând elevii cu rezultate deosebite la concursurile şcolare pe domeniile anunţate, adică olimpicii de anul trecut, pentru că de anul acesta nu avem elevi de clasa a XII-a premiaţi, cu o excepţie, iar dacă printre ei găsim şi elevi mai puţin interesaţi, ne vom consulta cu şcolile“, a declarat inspectorul pentru programe educaţionale internaţionale, Nicuşor Dumitru.
Persoanele selectate, elevi de clasa a XII-a sau tineri care au absolvit liceul anul trecut, trebuie să prezinte disponibilitate de a face facultatea în Franţa, să cunoască limba franceză foarte bine, iar primul semestru al clasei a XII-a să-l fi încheiat cu medii peste 9. În cazul în care pe perioada studiilor obţin rezultate nesatisfăcătoare, beneficiarii pierd bursa. 14 mai este data-limită pentru depunerea documentaţiei la facultatea care oferă bursele.
Alina MITRAN
Pauşalul, urmărit general
Agenţii economici din Craiova care nu şi-au montat aparate de măsură a consumului de apă din reţeaua oraşului se pot trezi în orice moment cu instalatorii la poartă, veniţi nu pentru reparaţii, ci pentru a închide şi sigila branşamentul. Conform unei decizii din februarie 2007 a Regiei Autonome Apa Craiova, societăţile de stat şi private aveau obligaţia ca, în 60 de zile, să-şi contorizeze cantitatea de apă folosită, potrivit legii. Specialiştii Regiei Apa susţin că plata la pauşal a a