Pe 8 mai George Craciun ar fi implinit 57 de ani. Avea nenumarate proiecte, pe care, din pacate, nu a mai reusit sa le concretizeze, unul dintre ele fiind reeditarea cartilor sale. La Pupa russa, romanul la care a scris mai bine de zece ani, tinea foarte mult si il preocupa reluarea acestuia intr-o noua editie, la care intentiona sa adauge, pe linga paginile ce ramasesera pe dinafara in volumul de la Humanitas, o serie de desene proprii. Anul trecut, cind am alcatuit suplimentul consacrat lui, George mi-a dat un dosar consistent, in care se aflau mai multe desene, realizate de el de-a lungul anilor. Erau acolo si paginile transcrise mai jos, referitoare la structura si aspectul noii editii, gindite in cele mai mici detalii.

Pe verso, desenul reprodus alaturi. Printre fisele mele de lectura la Pupa russa, adunate intr-un plic ce m-a insotit atit la lansarea de la Laptaria lui Enache, din Bucuresti, cit si la cea care a avut loc la Cafeneaua artelor din Brasov, am descoperit, cu infinita emotie si bucurie, si o jumatate de pagina acoperita cu scrisul lui George. E o jumatate de pagina ce are pe verso o stire despre Ursul de Aur obtinut la Berlin de scurtmetrajul lui Cristi Puiu, Un cartus de Kent si un pachet de cafea, in februarie 2004.

Atunci, ca si acum, aveam mereu la indemina coli de hirtie imprimate pe o parte cu tot felul de materiale destinate prelucrarii lor in redactie. Probabil ca rindurile despre enumeratie si repetitie, procedeele utilizate frecvent in roman, au fost asternute de George fie la Bucuresti, fie la Brasov, iar pagina aceasta s-a ratacit printre celelalte foi risipite pe masa. Cit priveste celelalte insemnari despre Pupa russa, ele se regasesc intr-un caiet cu scoarte maro, pe care George il avea cu el in spital, si in care a scris, cu intermitente, din 2004 pina in 8 ianuarie 2007.

Pe 8 mai George Craci