Nu cred ca Mircea Eliade, sau oricare alt scriitor, ar trebui comemorat in termeni hagiografici. Lui Eliade insusi i-ar fi displacut o asemenea abordare. Omagiile festiviste mai degraba oculteaza viata si opera unei personalitati. Cu prilejul centenarului Eliade, am incercat sa prezint in revista22 aspecte mai putin cunoscute si controversate din viata istoricului religiilor: activitatea cultural-diplomatica (nr. 10, 6.III.2007) sau angajamentul sau politic (nr. 14, 3.IV.2007). Acum prezint un subiect inedit. Textul de mai jos este un capitol dintr-o cercetare mai ampla, Scriitorii romani si drogurile, pe care am facut-o in cadrul Muzeului National al Literaturii Romane. (A.O.) De la samani la hippies Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a studiat "tehnicile arhaice ale extazului" (este chiar subtitlul cartii sale Samanism, din 1951, dar sintagma fusese deja folosita in Yoga, in 1936) si intoxicarile cu plante psihotrope in diverse culturi (Tracia, Iran, India, China, Asia samanica, Europa arhaica etc.). In anii ‘60-‘70, fiind profesor in Statele Unite, Eliade a fost extrem de interesat de miscareahippie (la care participau buna parte din studentii sai) si de explozia de narcofilie din randul tinerilor americani din epoca. Unii studenti hippies ii relatau experientele lor cu droguri mai usoare (marijuana, hasis) sau cu substante psihedelice (LSD, mescalina), iar el isi nota detaliat in jurnal trairile lor. Am comentat cu un alt prilej interesul manifestat de Eliade in acest sens (Dilema Veche, nr. 120, 12 mai 2006). In 1944, aflandu-se la Cordoba, Mircea Eliade era imbiat de niste congresisti spanioli sa bea vin ca sa intre in "verva nebuna". "Adevarul e - isi nota Eliade in jurnal - ca eu ma pot «griza» si cu un pahar de sifon. Verva si chiar betia mea n-au nimic a face cu alcoolul. Mi-e suficienta noaptea, luna, campul, femeia - sau orice altcevaviu"1. Expresia