"La felul principal, rondelele de peste calugar in prosciutto, cu salvie nu m-au inspirat foarte tare, drept pentru care le-am lasat in farfurie consolandu-ma cu gandul ca macar nu o sa ma mai ingras." Stiu ca m-am declarat foarte multumit sa ma refugiez, departe de lumea politica dezlantuita, in turnul meu, ce-i drept, nu de fildes, ci de peste, paste, dulciuri si ce mai mananc eu pe la restaurante linistite, adapostite de tumultul vietii bucurestene. Cu toate astea, in ultimele zile m-am razgandit: as vrea sa fac alt fel de jurnalism decat cel culinar. Nu mai vreau sa scriu despre restaurante, pentru ca ma plictisesc, numai cu verdeturi si supe. Vreau sa ma fac sau filosof sau intelectual sau Liiceanu.
Pentru ca acum am inteles de ce "se baga" (pentru cine nu stie, asa se numeste articolul domnului Liiceanu - "De ce ma bag"). Intrebarea mea este - daca tot ne-a explicat de ce se baga, de ce nu se baga de tot? Gabi, candideaza! Inscrie-te si dupa aia schimba. Sau doar, pur si simplu, asa cum cer sustinatorii prietenului tau, fii transparent, fii pe fata.
Filosoful ne mai informeaza ca e totusi tara lui. Si e numai a lui. A lui Gabi. A mea nu e. Eu nu am voie sa am alta parere, ca atunci sunt oligarh. Sau grup de interese prin mine insumi.
O sa ajungem, sa stiti, la restaurant la un moment dat, pentru ca totusi articolul este eminamente despre restaurante. Dar mai am ceva de spus, dupa care trecem si la mancare. Trebuie sa recunosc ca am avut foarte mult timp o oarecare adversitate fata de francezi.
Nu stiu foarte bine de ce. Poate ca a venit dintr-un complex de inferioritate, avand in vedere ca eu am crescut intr-o zona a lumii unde mancam mamaliga, in timp ce ei intind ficatul de gasca pe bagheta. In adolescenta mea, Franta reprezenta tot ce se putea mai liber si mai libertin. Si ma tot uitam cu jind si invidie in directia lo
