Cursa regulată Craiova - Bucureşti, inaugurată de Tarom în urmă cu peste trei luni, zace în moarte clinică. Deşi un singur avion a decolat de pe Aeroportul Internaţional Craiova (AIC), acela fiind zborul inaugural, Tarom nu a anulat cursa, preferând s-o menţină suspendată până când se vor limpezi apele la operatorul aerian deţinut încă de stat.
Zborurile promise de Tarom pe ruta Craiova- Bucureşti şi retur au rămas cu aripile tăiate. Singura ocazie când un avion al companiei s-a ridicat de la sol a fost pe 29 ianuarie, când autorităţile locale şi ministrul transporturilor de la acea vreme au inaugurat cursa care trebuia să-i transporte pe olteni către şi dinspre Capitală. Ministrul a declarat atunci că, dacă nu va fi profitabilă, cursa va fi anulată. Nu s-a întâmplat aşa, zborurile fiind doar suspendate, şi asta pentru că, pe hârtie, cursa nu a adus nici pierderi, nici profit, întrucât nu a funcţionat până acum. Directorul Aeroportului Internaţional Craiova, Mircea Dumitru, a declarat că nu a mai primit nimic oficial din partea Tarom de trei luni. „Ultima adresă pe care am primit-o datează din 8-9 februarie, când ne-au anunţat că se supendă mai multe zboruri. De atunci, cursa a rămas suspendată şi nici un avion nu a mai plecat de pe aeroport în afară de cel inaugural. Eu cred că se va anula. Au mai zburat trei chartere cu echipa de fotbal din Craiova, dar acelea nu făceau parte din programul Tarom“, a declarat Dumitru.
Oltenii vor să zboare, avioane să aibă
Locul Tarom pe pista de la Craiova a fost ocupat imediat de compania Carpat Air, care a făcut ceea ce nu a reuşit operatorul de stat - să organizeze zboruri regulate, după o campanie agresivă de marketing. „Carpat Air şi-a făcut reclamă şi, trebuie să recunosc, când a pornit Tarom, noi semnaserăm toate contractele cu cei de la Carpat Air. Ştiam că există diferenţe de marketing î