Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neagoe, încă un sezon la Pandurii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 mai 2007 ·

Conducerea echipei Pandurii Târgu Jiu l-a reconfirmat pe antrenorul Eugen Neagoe pe banca tehnică şi pentru sezonul 2007-2008.

Calificarea în premieră în semifinalele Cupei României şi îndeplinirea obiectivului cu şase etape înainte de finalul sezonului i-au determinat pe şefii grupării gorjene Pandurii Târgu Jiu să-l reconfirme pe antrenorul Eugen Neagoe şi în campionatul viitor. „Activitatea lui a fost foarte bună, ştim cum am plecat la drum, ştim cum s-a făcut omogenizarea, ştim cum s-au obţinut rezultatele“, a motivat administratorul delegat al „pandurilor“, Viorel Temelescu, reconfirmarea în funcţie a lui „Geană“. Deranjat de criticile unei părţi a presei locale după meciul cu Universitatea Craiova, Eugen Neagoe refuză să mai comunice cu jurnaliştii în afara conferinţelor de presă organizate de club. Acuzaţiile de blat cu Craiova aduse de o publicaţie locală au fost demontate de tehnician care le cere acuzatorilor să probeze cele afirmate.

„Mi-am riscat viaţa pentru Pandurii, doctorul mi-a recomandat un control medical, dar nu am avut timp să-l fac. Nu sunt navetist, mi-am adus familia la Târgu Jiu, nu mi-am văzut mama bolnavă de mult timp. Sunt dedicat acestei echipe şi nu cred că merit să fiu luat la mişto după fiecare joc, că am vândut meciul. Sunt lucruri care-mi afectează cariera. Sunt curat. Cât timp voi fi în fotbal nimeni nu va putea să spună că m-am dat la o parte. Pandurii a acumulat 41 de puncte pe teren, prin muncă. Nici un punct nu a fost pierdut cu voinţă. De asta cred că lumea ne respectă peste tot, dar nu şi la Târgu Jiu. Cine are dovezi să vină să le arate. Este prima dată din 1979 de când joc fotbal când numele meu este implicat în aşa ceva. Este un lucru foarte grav să acuzi pe cineva fără probă“, a declarat Neagoe.

Presa, vinovată de eşecul de la Arad

Cea mai umilitoare înfrângere a „pandurilor“ din acest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 51 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°