Ghita Buricea a pierdut duelul cu judecatorii, astfel ca va ramine in continuare in Arestul IPJ. Ieri, magistratii Tribunalului Braila au respins recursul declarat de seful gruparii din Radu Negru - Mogador, astfel ca sentinta colegilor de la Jucatorie, pronuntata pe 8 mai a. c., ramine in picioare. Dupa ce incercase fara succes sa scape din arest impreuna cu Comanescu, "Adi", "Titiu", "Mamaie", "Maghighi", "EKT" si "Chioru", pe 1 mai a. c., Ghita Buricea formulase cerere de liberare provizorie sub control judiciar, o saptamina mai tirziu, insa judecatorii i-au respins pretentiile. In acest context, liderul gruparii Buricea a facut recurs, procesul judecindu-se ieri, la Tribunalul Braila. Atit prima, cit si a doua instanta considera ca inculpatii, inclusiv Ghita Buricea, "prezinta pericol public". Mai mult, in motivarea hotaririi Tribunalului Braila din 1 mai 2007 (Dosar 4010/196/2007) magistratii precizeaza ca "sint suficiente dovezi care indica faptul ca inculpatii Ghita si Costica Buricea ar fi indemnat mai multi tineri la violente (indivizi din gruparea pe care o conduc - n. r.), ca cei doi precum si inculpatii Costel Gheorghe, Vasile Tincu, Marin Sima si Marian Cristea erau inarmati cu cutite, ca armele au fost ulterior strinse de Cristea si duse la o masina aflata in parcarea din fata Tribunalului". Acesta este si motivul pentru care, atunci cind fortele de ordine alertate au sosit in zona si au efectuat perchezitii corporale, armele albe n-au mai putut fi gasite. Magistratii au ajuns la concluzia ca fratii Buricea si ceilalti indivizi au purtat arme albe si au provocat scandal, pe baza declaratiilor mai multor martori oculari.
"Inculpatii Costica si Ghita Buricea au impartit cutite membrilor grupului"
Potrivit reprezentantilor acuzarii, toti cei 15 inculpati din dosarul 1.639/P/2007 aflat in prezent in lucru la Par