30. Cordonul ombilical
Ideea este ca aveam din ce in ce mai putin timp. Eram insurat, eram student, eram poet si cantaret, eram, mai ales, prieten. Cu din ce in ce mai multa lume. Zilele adevarate, pentru mine, erau acelea in care ma vedeam cu un prieten sau castigam unul nou.
Traiam cu frenezie fiecare clipa, traiam pana la epuizare, pana la ultima consecinta, ca si cum fiecare zi ar fi fost ultima. Evident ca numarul de ore ramasese acelasi incapatanat 24. Asa ca trebuia sa renunt la ceva. Alegerea a fost simpla - la ceea ce iubeam mai putin. Politehnica. Intr-un an de studiu am frecventat cu adevarat doar orele de filosofie si engleza tehnica. Acasa vestea a cazut ca un trasnet! Paream atat de convins ca trebuie sa termin scoala aia "pentru diploma, mama - imi spusese mama -, altfel o sa-ti fie foarte greu". Avea dreptate. Din punctul ei de vedere, pentru ca "diploma" insemna in vremurile acelea, automat, repartitie, prezentare la post, plecarea din Bucuresti, undeva la dracu-n praznic, cu unica speranta a unei negatii care sa te elibereze. NU. Asa ceva nu avea sa mi se-ntample, drept care mi-am luat masuri de precautie; stiam ca daca apuc sa termin anul I, restul vine de la sine, ca un tavalug, drept pentru care am dat sesiunea din iarna - de curiozitate! -, am luat-o si... am plecat. Sistemul era foarte scrupulos cu absentele, asa ca n-a trebuit sa fac nici un efort; la un moment dat am primit hartiuta care ma instiinta ca nu mai eram student.
Aurel Covaci a fost cel care l-a linistit, cat de cat, pe tata ratacindu-l intr-o complicata teorie despre "cordonul ombilical" care trebuia taiat in cele din urma, asigurandu-l ca el avea incredere ca voi face si voi drege etc. Barbateste, m-am angajat imediat pe primul santier de constructii care mi-a iesit in cale; aveam o nevasta inca studenta, trebuia sa platim gazda, trebuia sa traim cum
