Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pol de centru-dreapta dupa referendum

Publicat in Romania Libera, vineri 11 mai 2007 ·

Presedintele suspendat Traian Basescu a pledat, recent, pentru consolidarea unui partid de centru-dreapta prin participarea unui PD care renunta la "aroganta" celor 30% din sondaje si un PNTCD fara "agresivitate". Liderii PLD si PD au vorbit si ei despre inceperea negocierilor pentru formarea unui pol de centru-dreapta dupa referendumul din 19 mai.

Partidele romanesti care fac parte din PPE sunt, in ordinea primirii, PNTCD, UDMR si PD. Partidele autodeclarate ca respecta valorile popularilor sunt PLD – condus de Theodor Stolojan, PNG – alimentat de un cont generos, condus de Gigi Becali si UPSC – condus de Ioan Talpes. La ora actuala, liderii PD si PLD se tatoneaza in vederea unei fuziuni. Negocierile ar urma sa demareze dupa referendumul din 19 mai, dar, potrivit unor surse parlamentare, exista posibilitatea ca negocierile sa se finalizeze abia la sfarsitul anului. Potrivit unor surse din conducerea PD, Valeriu Stoica a fortat acest subiect intr-o conversatie cu democratii la care era prezent si Traian Basescu, un suporter declarat al ideii. Insa, in timp ce Valeriu Stoica vorbeste de o alianta sau federatie PD-PLD, singura formula pe care democratii ar accepta-o ar fi cea a unei fuziuni. Dar o eventuala fuziune intre cele doua partide nu pare simpla. O serie de lideri PD spun ca partidele ar trebui sa mearga separat, cum de fapt se si convenise initial, la alegerile europene, pentru a-si masura electoratul, si abia dupa aceea conceputa o strategie de unificare.

In aceste zile, taranistii se revolta impotriva liderului, Marian Petre Milut, care sustine boicotarea referendumului din 19 mai. Semnalul de sustinere a presedintelui suspendat Traian Basescu a fost dat de presedintele organizatiei de studenti, Cristian Salagor, si de sefa organizatiei de femei a partidului, Aurelia Chintoan. In randurile PNTCD se vorbeste deja despre posibilitatea inceperii nego

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți, după decizia desființare a hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești

HotNews acum 13 ore
Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, vineri, după decizia instanței de a desființa hotărârea luată joi de Curtea de Apel Ploiești în privința alegerilor prezidențiale din 2024, arată imaginile difuzate de Digi 24.

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 12 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 8 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 12 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 9 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Zelenski anunță că ar putea lipsi de funeraliile Papei Francisc, la care merge și Trump

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că sâmbătă, când au loc funeraliile Papei Francisc, trebuie să participe la o „serie de întâlniri” legate de atacul lansat joi de Rusia asupra Kievului, astfel că e posibil să nu ajungă la Roma. Zelens

Vremea

București
acum

15°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°