Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Maurul" şi marea

Publicat in Adevarul, vineri 11 mai 2007 ·

O mână de oameni aspri, plămădiţi parcă din apele talazurilor care, fără odihnă, sfâşie marea şi muşcă din ţărm, trăiesc după regulile nescrise ale naturii, undeva O mână de oameni aspri, plămădiţi parcă din apele talazurilor care, fără odihnă, sfâşie marea şi muşcă din ţărm, trăiesc după regulile nescrise ale naturii, undeva într-o lume ireală. Cocoţaţi pe bărcile lor din lemn, ce se încovoaie şi se opintesc ori de câte ori apa e cuprinsă de zvârcoliri apocaliptice, bărbaţii se avântă, zi de zi în larg. Acolo unde nici privirea nu mai răzbate. Într-o viaţă de pescar, nea Vasile, zis "Maurul", unul dintre oamenii mării, a dat cu barca, poate chiar fără să ştie, roată de câteva ori pământului. In viaţa "Maurului", o legendă vie a pescarilor care de când se ştiu înfruntă Marea Neagră, realul, fabulosul şi fantezia sunt răsucite într-un singur fir. Ascultându-l, la un pahar de rom pe care îl soarbe ca într-un ritual înainte şi după fiecare ieşire pe ape, vezi dezlănţuirea stihiilor, vezi cum fierb văzduhurile şi cum cerurile clocotesc, atunci baierele lor se rup. Dar vezi şi peşti uriaşi, monştri marini, care i-au scăpat din căngile mânuite altminteri cu dibăcie sau din ochiurile plaselor pe care şi le pregăteşte cum numai el ştie şi apoi le ascunde pe fundul mării. Mai vezi, atât cât vrea bătrânul, parii talienelor înfipţi în pântecele apei, labirinturi subacvatice făcute ca peştele să nu mai aibă scăpare, drumurile lungi, în liniştea nopţii, făcute numai la vâsle pentru a nu intra în bătaia cuiva, sau semnele lăsate pe apă, acolo unde îl aşteaptă peştele care îi ţine pe el şi pe familia lui în viaţă. "Nepoate, am trecut prin atâtea furtuni, încât nu le mai ştiu numărul. Am venit pe întuneric acasă, doar la vâsle, din larg, de unde nu se vedea malu`. Am scăpat din multe. Cunosc fiecare bucăţică de mare unde numai noi ne ştim semnele. Că sunt sticle, că sunt plute...

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#ConstanțaEsteBine 12 mai 2025. Astăzi este luna plină în Scorpion

Ziua Constanta acum o ora
12 mai 2025 Astăzi este luna plină în Scorpion, zi în care se culeg plante de leac, chiar la lumina lunii, după apusul soarelui. Începem săptămâna în forță și efectele sale se vor resimți pe câteva zile bune, de acum înainte. Nu este o zi bună pentr

Mâine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare târg tehnic din România!

G4Media acum 2 ore
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România. Organiz

Promisiunea glo prinde rădăcini! Peste 23.000 de copaci plantați în Buzău și Călărași, în campania ”Reciclăm & Plantăm Împreună!”

Gandul acum 2 ore
București, 10 mai 2025 – Pentru a patra oară de la începutul campaniei ”Reciclăm & Plantăm Împreună”, echipa glo din cadrul BAT România s-a reunit cu o misiune clară: să transforme angajamentul asumat față de mediu în rezultate concrete. Campania „R

Premierul israelian respinge ideea unui armistițiu, după anunțul Hamas privind eliberarea unui ostatic israeliano-american

Adevarul acum 28 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, 12 mai, că posibila eliberare a ostaticului israeliano-american Edan Alexander, anunțată de Hamas, nu va duce la un armistițiu în Fâșia Gaza și nici la eliberarea vreunui deținut palestinian.

Trump anunță un ordin executiv care va duce la scăderea cu până la 80% a preţului medicamentelor

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP, citată de News.ro. „Statele Unite plătesc a

Harghita: Pompierii au reluat luni dimineaţă misiunea de căutare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureş

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Harghita au reluat, luni dimineaţă, misiunea de căutare-salvare a unui bărbat despre care existau informaţii că ar fi căzut, cu o zi în urmă, în râul Mureş, în dreptul municipiului Topliţa, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii

Cutremur în România astăzi, 11 mai 2025. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 40 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,6 pe scara Richter s-a produs astăzi, 11 mai, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Doi norocoși au câștigat la Loto 6/49 și Noroc premii de 1,96 și, respectiv, 2,45 milioane de euro

Libertatea acum 40 minute
Două persoane au câștigat premii uriașe la tragerile loto de duminică, 11 mai 2025, totalizând împreună peste 4,4 milioane de euro, informează Observator.

Cristina Neagu va fi decorată luni de preşedintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni

News.ro acum o ora
Handbalista Cristina Neagu, desemnată de patru ori de IHF cea mai bună jucătoare din lume, va fi decorată luni de preşedintele interimar Ilie Bolojan, într-o ceremonie programată la ora 17.00, la Palatul Cotroceni. Cristina Neagu ar urma să fie deco

Programul „Rabla pentru tractoare" debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei

Adevarul acum o ora
Programul "Rabla pentru tractoare" demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanţii pot aplica online, prin intermediul aplicaţiei informatice, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (

Vremea

București
acum

lun.

8°/17°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

4°/15°
mar.

5°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/20°
Constanta
acum

10°
lun.

6°/18°
mar.

7°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/16°
mar.

2°/14°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

4°/19°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°