La Editura Argonaut din Cluj au aparut doua volume despre Rezistenta anticomunista din munti (editori: Cosmin Budeanca, Florentin Olteanu, Iulia Pop). Volumele sunt subintitulate explicativ "cercetare stiintifica si valorificare muzeala" – si nu in zadar: ele sintetizeaza prin intermediul unor consistente studii (decalate pe zone si actanti) intreaga rezistenta anticomunista din muntii Romaniei, in perioada 1944-1962. Ma limitez doar la a semnala succint aceste volume, pentru a discuta aici, intr-un portret mai degraba generic, figura luptatorului anticomunist din munti (partizan anticomunist, cum i s-a mai spus, desi termenul nu este neaparat corect) si a felului in care a fost acesta reprimat de Securitate. M-a interesat figura acestor luptatori anticomunisti, intrucat am vazut in ei un soi de "samurai" romani, intr-o perioada in care putina lume isi mai ingaduia sa aiba onoare si simt etic.

Rezistenta anticomunista din munti a fost un tabú in istoriografia comunista; daca istoricii au refuzat sa o comenteze sau au comentat-o exclusiv negativ, ea a aparut totusi descrisa, mai rar, in literatura oficiala. La nivelul mentalului colectiv, insa, tot ceea ce anulau autoritatile alimenta ca hrana morala aura din jurul partizanilor, iar reactia de denigrare primea raspuns printr-una de eroizare. Omul aflat in Gulag (detinutul politic) se opunea omului nou comunist, sub aspect existential, moral, caracterial, dar si mai direct se opunea partizanul, luptatorul din munti. Cert este ca a existat o rezistenta activa in afara Gulagului, dominata de oponenti armati, de razboinici ce activau in grupuri restrinse, dirijate adesea de fosti ofiteri de cariera, de tarani, studenti si intelectuali; mai rar, de preoti persecutati de regimul comunist. Nu foarte numerosi si risipiti in munti, ei incercau sa realizeze o infrastructura a rezistentei anticomuniste. Multi din partizani