Actorul George Motoi este la fel de activ şi de interesat de nou ca întotdeauna. A pus în scenă spectacolul "Puşlamaua" la teatrul din Piteşti, spectacol montat şi la ArCuB, Actorul George Motoi este la fel de activ şi de interesat de nou ca întotdeauna. A pus în scenă spectacolul "Puşlamaua" la teatrul din Piteşti, spectacol montat şi la ArCuB, în Bucureşti, cu o distribuţie mixtă. "Este mai bine aşa, pentru că nu anulăm nicio reprezentaţie: pentru fiecare rol avem o dublă distribuţie: una din Bucureşti şi alta din Piteşti." Dorinţa actorului este să reuşească să transforme acest spectacol într-un turneu naţional, care să fructifice ataşamentul său pentru acest text, dar şi succesul de care s-a bucurat la public. Festivalul Francofoniei de anul trecut a fost prilejul readucerii în circuit a acestei comedii spumoase.
O piesă care a avut premiera săptămâna aceasta este un alt proiect recent al neobositului actor. "Sâmbătă-Duminică-Luni", un spectacol în regia lui Dinu Cernescu, este o altă comedie spumoasă, care, speră el, se va bucura de mare succes la public. Timpul liber şi-l petrece în compania tinerei sale soţii Gigliola Motoi, actriţă şi ea la TNB, şi a nepoţilor din prima căsătorie, pe care îi vizitează cu drag la Corbeanca. George Motoi se declară foarte fericit să fie înconjurat de tineri care, crede el, îţi oferă energia de care ai nevoie şi de la care poţi împrumuta din entuziasm. Îl puteţi vedea pe distinsul actor în seara aceasta în filmul "Marele Singuratic", difuzat la ora 19.00 de postul B1TV. "Este un film de care îmi amintesc cu mare drag, mai ales că, într-un rol mic, dar de mare personalitate, îl regăsim pe camaradul, colegul meu şi marele actor Toma Caragiu."