În Sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României s-a deschis expoziţia "Wifredo Lam. Cartografie intimă", organizată în parteneriat de către muzeu şi Institutul Cervantes din Bucureşti. Expoziţia este incitantă şi surprinzătoare, iar personalitatea artistului, uşor de citit printre rîndurile de linii, culoare sau non-culoare ale lucrărilor, frizează exoticul şi pitorescul.

Contrar propriilor mele obiceiuri, voi începe cu cîteva repere biografice pentru că, în cazul lui Lam, acestea par determinante pentru înţelegerea iconografiei originale pe care o propune. Tatăl lui era comerciant chinez care trăia în Cuba, într-un oraş mic şi, după cum şoptesc insinuant biografii, avea mai mult de 84 de ani în 1902, cînd i s-a născut cel de-al optulea şi ultimul fiu, Wifredo. Mama artistului era de origine hispano-africană, iar călătoriile şi şederile de lungă durată ale artistului cubanez fac din originile şi influenţele care l-au marcat, un melanj original. Astfel, el porneşte iniţial spre Spania, apoi, pe rînd, se opreşte în punctele nodale ale lumii artistice (Paris, New York), sau alege locaţii exotice care-l inspiră, cum ar fi Haiti. Intră în cercurile avangardiste ale vremii şi se împrieteneşte invitabil cu Picasso care-l sprijină şi cu care organizează expoziţii comune. Chipul însuşi al artistului documentează amestecul de origini extreme ale sale, dar ceea ce îl face cu adevărat original este iconografia lucrărilor care naşte o mitologie a modernităţii universale.

"Cîte poate suporta o bucată de hîrtie" - aşa s-ar putea numi expoziţia, căci toate lucrările lui Wifredo Lam sînt pe acest suport, cel mai fragil şi perisabil sprijin pentru linie şi culoare. De la linia subţire şi fragilă, deşirată din ghemul puternic al petei, la contururi puternic creionate de cărbune, de la linia sobră de culoare la pete colorate azvîrlite sau disipate de um