L-am urit pe Ceausescu din toata fiinta mea pentru toate "sacrificiile comuniste" care mi-au umbrit copilaria. Pentru lectiile scrise la flacara luminarii, pentru cartile citite la lumina difuza a unei lanterne ruginite. L-am urit pentru ca m-a invatat limba rusa, ca m-a fortat sa lucrez tone de culegeri de matematica si fizica, obligindu-ma, astfel, sa ma fac inginer. L-am urit pentru ca mi-am petrecut toata adolescenta in tenisi chinezesti sau in espadrile, ucigind din fasa orice urma vaga de feminitate. L-am urit pentru ca imi strica duminicile cu cozi interminabile, la lapte, la piine, la ratia de ulei sau salam. L-am urit pentru ca toata copilaria am jinduit dupa portocale si pentru ca m-a mintit ani la rind ca bananele sint verzi. L-am urit pentru toate rochiile acelea incomode din jerse butucanos, pentru sandalele de scai, care se cojeau dupa o saptamina, pentru pantalonii de prelata rigida purtati in loc de blug, si asa-zisele paltoane din tercot, din care in permanenta iesea vatelina. L-am urit pentru ca in clasa eram 42 de elevi, motiv pentru care in fiecare zi aveam extemporal. Despre libertate sau sinceritate, nici nu putea fi vorba. Dar am trecut peste toate, iar acum nici macar ura nu mai simt fata de el.
Pentru copiii din ziua de astazi, toata aceasta insiruire seamana a fictiune sau, mai rau, a exagerare. Pentru ei, asemenea lucruri nu par credibile, si nici nu au cum sa fie. Viata lor e complet diferita, au alte posibilitati, alte oportunitati, au o alta deschidere. Din pacate insa, nu inseamna si ca traiesc mai linistiti decit noi. Au si ei destule probleme si, fara sa incerc sa minimalizez ceva, consider ca ale lor sint mai mari decit ale noastre. Si am sa ma refer aici la una din cele mai grave: securitatea.
Copiii nostri nu sint in siguranta, nici in cartierele marginase, nici in plin centru, nici in parcuri, nici in scoli.
