Titus Ceia In toamna lui `90 am ajuns la Sofia. Am stat 5 zile acolo, era o perioada politica agitata, se infruntau comunistii cu necomunistii, nu puteai sa-ti dai seama care sunt mai tari, liderul necomunistilor ajunsese de ceva vreme presedintele tarii si, aducandu-mi aminte ca ii luasem la inceputul verii un interviu, am incercat sa repet isprava. Din pacate, n-am mai reusit. Jeliu Jelev avea un program foarte incarcat, nu s-a gasit nici o posibilitate ca un oarecare jurnalist roman sa-i ocupe inca o jumatate de ora. Asa s-a facut ca am avut suficient timp liber ca sa hoinaresc prin capitala Bulgariei si sa caut un subiect mai de Doamne-ajuta.
Pana la urma, subiectul s-a ivit singur. Era o zi de vineri si noiembrie, destul de friguroasa, din cand in cand fulguia un minut, doua. In centrul Sofiei incepusera sa se stranga, grupuri-grupuri, participantii la cele doua demonstratii ce fusesera autorizate de primaria capitalei.
In zona strict centrala, pe langa cladirile guvernului si pana la hotel Sheraton, se imbulzeau sustinatorii socialistilor. Il asteptau pe liderul acestora, Petar Mladenov, fostul secretar general comunist dupa caderea lui Jidkov. Nu departe de socialisti, sa fi fost poate doua sute de metri, incepeau randurile partizanilor SDS-ului, in traducere Uniunea Fortelor Democratice. SDS-ul avea mai multi sustinatori prezenti decat socialistii. Multimea lor se intindea pana la biserica Sf. Alexandr Nevski, adica pe o distanta de aproape un kilometru. Se facusera multe presupuneri in acea dimineata. Nici una optimista. Se spunea ca exista serioase riscuri ca cele doua mari aglomeratii umane sa-si intoarca fata de la vorbitori si sa porneasca hotarat una asupra alteia. Cea mai blanda estimare era ca vor ajunge sa se calce in picioare socialisti cu sedesisti, ca se vor face praf vitrinele magazinelor din zona si ca politistii vor fi
