În Italia există aproximativ 300.000 de români cu forme legale de rezidenţă şi încă vreo 250.000 care pînă la 1 ianuarie 2007 erau clandestini, dar acum îşi pot reglementa situaţia, datorită intrării României în Uniunea Europeană. Românii reprezintă cea mai numeroasă comunitate străină din Italia. (Dacă vi se par - totuşi - puţini, vă rog să aveţi în vedere că un raport recent, "Imigraţie şi azil în România", estimează că pînă în 2015 vor imigra în ţara noastră aproape 300.000 de muncitori străini.) În unele oraşe (de exemplu, Torino), proporţia de români e chiar consistentă, astfel încît site-urile web ale primăriilor au şi o variantă în limba română. Există asociaţii ale românilor şi, mai nou, chiar partide politice - de exemplu, Partidul "Identitatea Românească". La Roma, Milano, Torino şi în alte oraşe cu un număr semnificativ de locuitori de origine română există, pe lîngă consiliile locale, funcţionari special desemnaţi (şi ei români) pentru a menţine legăturile cu respectivele comunităţi. Cei mai mulţi români lucrează în construcţii, în agricultură, cele mai multe femei sînt menajere, îngrijitoare, badanti (supraveghetoare) ale unor bătrîni bolnavi. (Dacă vreun instinct de demnitate naţională vă mînă spre ideea, larg îmbrăţişată de unii comentatori şi politicieni români, că "ai noştri" se umilesc în străinătate făcînd muncile de jos pe care "ei, occidentalii" le refuză, precizez că prototipul cuplului portughez care mergea acum cîteva decenii în Germania ori Olanda să-şi caute o viaţă mai bună era: ea - menajeră, el - grădinar sau zugrav; iar italienii înşişi au furnizat ţărilor mai bogate, decenii la rînd, cantităţi însemnate de constructori, ospătari, îngrijitoare etc.). Pe scurt, românii din Italia arată ca o comunitate în curs de integrare firească într-o ţară care, pînă acum vreo 10-12 ani, era străină de problema imigranţilor şi compactă etnic; acum