Vă vorbeam săptămîna trecută despre "haiducii" de altădată, actori activi în vremuri tulburi, tîlhari de drumul mare, hoţi înrăiţi şi greu de îndreptat. Micul Cod Penal de la 1783 face deosebire între tîlharii de drumul mare, simpli tîlhari şi hoţi în funcţie de pedepsele aplicate. Astfel cei ce "vor face năvăliri cu arme şi de multe ori şi în drumuri" şi dacă mai sînt şi "vestiţi", se pedepsesc cu spînzurătoarea "la locul unde au tîlhărit. Tot tîlhari sînt şi cei ce "turbură" liniştea cu "năvăliri" sau cei ce poartă arme şi "năvălesc prin sate şi răpesc", dar dacă "n-au făcut de multe ori şi în drumuri" atunci se pedepsesc doar cu surghiunul. Complicii şi "gazdele tîlharilor" primesc aceleaşi pedepse ca şi tîlharii.

Pedepsele, pentru a avea eficacitate, trebuie să fie cît mai crude şi cît mai vizibile, mai ales cînd "haiducul" este vestit. Se presupune că transmit un mesaj celor care privesc, vinovaţi şi nevinovaţi, primii ar trebui să se îndrepte, ceilalţi ar trebui să cugete de mai multe ori înainte de săvîrşi fapta. Urmînd această gîndire, chiar şi trupurile tîlharilor ucişi în luptele cu potera sînt folosite în acest scop. Pe vremea lui Nicolae Mavrogheni (1786-1790), satele şi tîrgurile fuseseră împînzite cu "ţapi de doi stînjeni" de care atîrnau toţi "oamenii furi şi tîlharii". Fără prea multă judecată, Vodă striga gealatului "ia-i" şi aceştia îi "înţepa" şi-i "spînzura în uliţă de o prăjină în furci".

După fiecare ciocnire cu cetele de haiduci, căpitanul Solomon îi "dăruia" lui Vodă capetele tîlharilor ucişi, nu numai pentru a fi răsplătit - "drept răsplată, m-au îmbrăcat cu caftan polcomnic za Cerneţi" -, dar şi pentru că acestea constituiau o "pradă utilă" puterii. Înfipte în suliţe, capetele "haiducilor" servesc drept lecţie celorlalţi, fiind expuse la răspîntii, pe drumurile principale, în tîrguri. "Tocmai mi s-a spus că trei capete au fo