"O lumina care nu ar trebui sa palpaie" - iata definitia profesorului de medicina, formulata de Prof. dr. Dan Mircea Cheta.
In urma cu un an de zile, intr-un amplu interviu din suplimentul "Aldine", domnia sa a abordat un larg evantai de probleme
legate de bolile metabolice, dar si de alte capitole ale medicinei moderne. De data aceasta l-am rugat sa purtam o discutie
axata pe conditia profesorului de medicina in lumea contemporana.
- Subiectul ales de dv este foarte tentant. Ca unul ce mi-am consacrat o mare parte a vietii acestei meserii, se intelege ca as avea multe de spus. Va trebui sa fiu totusi foarte atent si chiar precaut. Nimeni nu detine adevaruri imuabile si este posibil ca observatiile si comentariile mele sa fie uneori incarcate de subiectivism. Pe de alta parte, nu am nici un interes sa fac afirmatii deranjante pentru unii dintre colegi. Chiar cu aceste limitari, sper totusi ca discutia noastra va fi atractiva si folositoare.
- Se stie bine ca in istoria medicinei romanesti au existat multe figuri remarcabile, multi profesori de mare valoare intelectuala si probitate morala.
- Ma bucur ca ati hotarat sa incepem discutia de la acest aspect. Avem o traditie cu care ne mandrim si care se cere continuata. Dar contextul actual difera foarte mult de ceea ce se intampla in vremea unor Victor Babes, Gheorghe Marinescu, Ion Cantacuzino ori Nicolae Paulescu. scoala medicala romaneasca s-a format dupa modelul marii scoli franceze; consacrarea valorilor si a rezultatelor se facea la Paris sau in revistele frantuzesti. Astazi ne-am reorientat puternic catre medicina anglo-saxona, asa cum au facut aproape toate tarile. Americanii detin cele mai bune performante in stiinta medicala si trebuie sa invatam de la ei. Singura personalitate de origine romana, care a obtinut Premiul Nobel pentru Medicina si Fiziologie, este
