Daca "cea de-a treia cale" blairista este sau nu epuizata, ne-o va spune curind Gordon Brown si, ceva mai tirziu, electoratul Regatului Unit. Pina atunci, insa, dincolo de impactul crizei irakiene, va incepe o dezbatere pe marginea mostenirii lui Blair, la fel de complexa, dar mai putin crispata decit cea de la sfirsitul erei Margaret Thatcher. Tony Blair se retrage, dupa un deceniu de dominatie asupra scenei politice britanice. Demisia de la conducerea partidului va fi urmata, la sfirsitul lui iunie, de parasirea sefiei guvernului, iar succesorul sau - pe ambele fronturi - va fi in mod cert actualul ministru de finante, Gordon Brown. Concurenta va fi, se pare, mai mult formala. Brown va avea timpul necesar pentru a veni cu o noua echipa guvernamentala, din care nu e deloc exclus ca apropiatii lui Blair sa fie eliminati discret sau, oricum, trecuti in plan secund. Blair paraseste, uzat, prim-planul politicii britanice, la doar 54 de ani. Nicolas Sarkozy are cu doi ani mai putin si de-abia acum a atins apogeul. Angela Merkel a ajuns cancelar la 51 de ani, iar Romano Prodi avea 57 cind a cistigat sefia executivului italian, in 1996. George W. Bush implinise 54 atunci cind si-a inceput primul mandat. La 52 de ani, actualul premier japonez Shinzo Abe devenea cel mai tinar sef de guvern din istoria imperiului rasaritean. Concurenta i-ar putea face, dintre liderii actuali ai principalelor democratii industrializate, doar premierul canadian Stephen Harper, care a venit la putere la 47 de ani.
Asadar, tot Tony Blair ramine cel mai precoce produs politic de prim rang al generatiei baby boomers, cel putin daca ne limitam cautarea la personalitatile in functie - sau, asa cum este cazul lui Sarkozy, pe cale sa o dobindeasca oficial. Gordon Brown nu va sta nici el foarte rau in acest clasament: la 56 de ani se va muta, in sfirsit, in Downing Street 10. Functia de ministru d
