Acum ştiu - ştirea-i veche, dar nu eram sigur: adevăraţii scriitori sînt poeţii. Întîlnirea tinerilor scriitori de la Cluj, 4-5 mai 2007, finanţată şi organizată de Uniunea Scriitorilor din România, nu este totuna cu o şcoală de vară. De asta nu-i voi face elogiul, aşa cum se obişnuieşte în cazul întîlnirilor ştiinţifice. Nu voi cădea nici în extrema cealaltă, cum am auzit că s-ar întîmpla din partea unora, de a o contesta întru totul. Ca invitat în premieră la o astfel de întîlnire, percepţia cea mai limpede pe care o am despre ceea ce s-a întîmplat am formulat-o tot eu, într-o discuţie cu colega Florina Pîrjol. I-am spus: uite, zic, văd şi eu pe viu cum arată o sindrofie scriitoricească boemă ca pe vremuri. Uniunea Scriitorilor a reuşit, pentru moment, să refacă o boemă care părea închisă - criticii îi cîntau prohodul în urmă cu vreo cîţiva ani - dar nu. Desigur, în mare, boema a dispărut: dovadă absenţa unora dintre cei mai cunoscuţi critici şi prozatori, ba chiar şi poeţi contemporani tineri. Apoi, întîlnirea de la Cluj nu trebuia să fie una boemă - pentru că, nu-i aşa, USR nu-şi cumpără simpatie ca Vanghelie.
Colocviul de faţă avea intenţii bune, două jumătăţi de zi trebuiau alocate unor dezbateri şi una lecturilor literare în faţa unor studenţi şi elevi în amfiteatrul Facultăţii de Jurnalism. Nu era aşadar o întîlnire de defulare, cu toate că nu putea să nu fie şi aşa ceva. Aici mi se pare că găsesc primul punct de divergenţă între un colocviu ştiinţific şi cel scriitoricesc la care am fost. În vreme ce primul lărgeşte teritoriul republicii ştiinţei sau literelor prin contacte noi, celălalt contribuie la cimentarea unor raporturi deja stabilite şi a unor identităţi deja recunoscute. La Cluj, marginea a fost şi mai margine, centrul - şi mai centru. Şi nu vorbesc aici despre mine, la drept vorbind, dacă aşa ceva este posibil, nici la margine, nici în c
