Toiagul arhieresc(Foto: Hotnews.ro)
Episcopia Greco-Catolica de Oradea a redobandit toiagul episcopului greco-catolic Valeriu Traian Frentiu. Toiagul prelatului-martir a disparut in urma cu peste 50 de ani, in momentul arestarii inaltului ierarh de catre autoritatile comuniste. Obiectul de cult a fost predat recent Episcopiei de doua persoane asupra carora reprezentantii institutiei doresc sa pastreze deocamdata anonimatul.
Toiagul arhieresc, turnat din argint, este compus din mai multe piese detasabile si are dispusi in partea superioara doi serpi, simbol al intelepciunii si al cunoasterii Binelui si Raului.
De o parte si de alta, doua panglici, in alb si galben, culorile Vaticanului, exprima legaturile seculare ale romanilor cu Biserica Romei .
"Toiagul episcopal are o valoare inestimabila. Este un obiect nepretuit pentru ca apartine unui episcop martir, care si-a dat viata pentru credinta sa si Biserica Greco-Catolica.
In acest moment, putem spune doar ca acesta a apartinut episcopului Valeriu Traian Frentiu, iar povestea descoperirii sale o vom face publica ulterior, dupa ce vom incheia investigatia inceputa”, a declarat Florin Jula, purtatorul de cuvant al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.
Valeriu Traian Frentiu a fost episcop de Lugoj si Oradea si Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia si Fagaras. Acesta a fost arestat de comunisti la 28 octombrie 1948 in orasul Oradea, resedinta sa episcopala, fara a fi judecat sau condamnat.
Episcopul Frentiu a fost dus la lagarul de la Dragoslavele, manastirea-inchisoare Caldarusani si in final la inchisoarea Sighet, unde a murit la 11 iulie 1952 din cauza regimului sever de detentie. El a fost ingropat noaptea, intr-o groapa comuna din Cimitirul Saracilor.
@N_