Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii, mult mai stresaţi decât spun statisticile

Publicat in Adevarul, luni 14 mai 2007 ·

Cel puţin 30-40% din români riscă să cadă pradă stresului, după cum arată statisticile mondiale şi naţionale. Numai că ele par blânde faţă de opiniile psihologilor, care indică Cel puţin 30-40% din români riscă să cadă pradă stresului, după cum arată statisticile mondiale şi naţionale. Numai că ele par blânde faţă de opiniile psihologilor, care indică procentaje mult mai mari Specialiştii în psihologie apreciază că treimea potenţialilor stresaţi este doar vârful aisbergului, aceştia reprezentând doar cazurile cunoscute. Practic, cazuri de deces de pe urma stresului sunt mult mai multe, dar nu toate pot fi recunoscute şi evidenţiate aşa cum au fost cele din ultimele săptămâni. Ultimele statistici din România, centralizate la începutul anului trecut, indică un număr de aproximativ 140.000 de noi bolnavi de tulburări mentale, de comportament şi nevrotice, doar la nivelul anului 2005. Dintre acestea, peste 73.000 au fost pricinuite de stres şi tulburări somatice. Tratamentul trebuie externalizat Dar "în teren" situaţia este mult mai serioasă, îmbolnăvirile din statistici fiind doar cele în care pacienţii s-au prezentat la medic. "Aproape 80% din români sunt afectaţi - mai mult sau mai puţin - de stres", afirmă psihologul clinician Monica Petrescu, medic cu peste 20 de practică în domeniu. Numai la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia" din Bucureşti sunt internaţi, anual, între 27.000 şi 30.000 de depresivi. "Aceste tulburări n-au ce căuta într-un spital! Toate pot fi tratate în ambulator, cu condiţia ca pacienţii să dorească acest lucru. Spitalele şi policlinicile de specialitate nu pot face faţă, mai ales că apar zeci de mii de cazuri noi în fiecare an. Practic, doar o parte infimă din pacienţi beneficiază de tratament psihiatric", precizează directorul medical al spitalului clinic de psihiatrie, conf. univ. dr. Radu Mihăilescu. Şi statisticile sunt m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 37 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 30 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

News.ro acum o ora
Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°