Singurul flaşnetar din partea de est a Europei, după cum se recomandă omul nostru, trăieşte la Olteniţa. Are o fabrică. Lucrează el şi familia lui, plus zece angajaţi. Nu-i Singurul flaşnetar din partea de est a Europei, după cum se recomandă omul nostru, trăieşte la Olteniţa. Are o fabrică. Lucrează el şi familia lui, plus zece angajaţi. Nu-i aşa că vi se pare ciudat? Tot aşa i-au spus şi cunoştinţele sale, cu şapte ani în urmă, când s-a apucat de afacerea asta. Că nu e cu picioarele pe pământ. Dar uite că Vasile Cocoloş are acum 53 de ani şi din flaşnete îşi câştigă pâinea, plus alte 54 de produse de artizanat pe care le-a brevetat şi le-a scos pe piaţă, nu numai în România, dar şi la export. Povesteşte omul cum s-a dus la o bancă, să ceară credit. A luat o flaşnetă şi s-a dus cu ea la funcţionarii de acolo. "Le-am arătat ce ştiu şi ce vreau să fac". A primit până la urmă banii şi s-a apucat de treabă. Era vorba de un credit de coeziune socială. Asta înseamnă că trebuie să angajezi şomeri în firma pe care o faci. N-a fost o problemă, pentru că avea de gând să şcolească tineri în meseriile tradiţionale. Tocmai meşteşugurile despre care toată lumea zice că sunt pe moarte. Podul cu amintiri Mai întâi a fost aeromodelismul. Se ducea la cercurile pioniereşti. Pe urmă a lucrat 20 de ani la Optica Română, ca subinginer. Cam asta i-a fost viaţa celui care avea să devină flaşnetar la a doua tinereţe. Suntem la marginea Olteniţei. Ajungem în faţa unei clădiri vechi, cu etaj. Gazda ne conduce prin ateliere. Totul se face din lemn. Materialul e pregătit la parter, decupat, iar apoi formele astfel obţinute sunt trimise la etaj, la finisaj. Văd şi podul casei. Resturi de flaşnete, jucării. Amintiri din vremea încercărilor. "Nu ştiam să lucrez cu lemnul. Am învăţat din atelierele de profil, din cărţi", zice meşterul. De la bunic la nepoată Trei generaţii au ajuns să lucreze