"Tarile din Balcanii de Vest avanseaza pe calea lor europeana, ca si Turcia", a declarat recent comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn.
Declaratia oficialului european, facuta la reuniunea sefilor de stat si de guvern din Europa de Sud-Est, care a avut loc la Zagreb, a fost animata de cele mai bune intentii. Intre intentii si realitate este insa o diferenta, mai ales atunci cand este vorba despre un subiect atat de controversat ca aderarea Turciei la UE.
Presedintele ales al Frantei, Nicolas Sarkozy, a intarit tabara celor care nu ar dori Turcia in UE, aratand clar in campania sa electorala ca este de acord ca doar statele din Balcanii de Vest sa fie admise, pana la urma si cerand ca, in eventualitatea ca va fi aprobat si in forma in care va fi, Tratatul Constitutional European sa contina si referiri la granitele Europei.
Dincolo de ce vor (sau ce nu vor) europenii de la ea, Turcia este prinsa intr-un cerc vicios. Dupa ce candidatul sau la presedintie, ministrul de Externe, Abdullah Gül, a fost respins de doua ori de Parlament, ca urmare a boicotului eficient al opozitiei, prin care nu s-a intrunit cvorumul necesar, Partidul Dreptatii si al Dezvoltarii (AKP), provenit din miscarea islamista, a reusit sa impuna adoptarea de catre legislativ a unei reforme constitutionale care prevede alegerea presedintelui prin sufragiu universal, nu de catre Parlament.
Presedintele in exercitiu, Ahmet Necdet Sezer, laic, a declarat ca nu va promulga reforma care ar putea sa deschida calea spre presedintie a unui fost islamist. Legislativul are totusi posibilitatea de a trece peste veto-ul prezidential, votand inca o data pentru reforma, caz in care singura modalitate ca aceasta sa nu intre in vigoare ar fi un referendum.
Sustinatorii statului secular intemeiat de Mustafa Kemal Atatürk au organizat manifestatii de protest impotriva candidaturii l
