Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O dilema europeana

Publicat in Romania Libera, luni 14 mai 2007 ·

"Tarile din Balcanii de Vest avanseaza pe calea lor europeana, ca si Turcia", a declarat recent comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn.

Declaratia oficialului european, facuta la reuniunea sefilor de stat si de guvern din Europa de Sud-Est, care a avut loc la Zagreb, a fost animata de cele mai bune intentii. Intre intentii si realitate este insa o diferenta, mai ales atunci cand este vorba despre un subiect atat de controversat ca aderarea Turciei la UE.

Presedintele ales al Frantei, Nicolas Sarkozy, a intarit tabara celor care nu ar dori Turcia in UE, aratand clar in campania sa electorala ca este de acord ca doar statele din Balcanii de Vest sa fie admise, pana la urma si cerand ca, in eventualitatea ca va fi aprobat si in forma in care va fi, Tratatul Constitutional European sa contina si referiri la granitele Europei.

Dincolo de ce vor (sau ce nu vor) europenii de la ea, Turcia este prinsa intr-un cerc vicios. Dupa ce candidatul sau la presedintie, ministrul de Externe, Abdullah Gül, a fost respins de doua ori de Parlament, ca urmare a boicotului eficient al opozitiei, prin care nu s-a intrunit cvorumul necesar, Partidul Dreptatii si al Dezvoltarii (AKP), provenit din miscarea islamista, a reusit sa impuna adoptarea de catre legislativ a unei reforme constitutionale care prevede alegerea presedintelui prin sufragiu universal, nu de catre Parlament.

Presedintele in exercitiu, Ahmet Necdet Sezer, laic, a declarat ca nu va promulga reforma care ar putea sa deschida calea spre presedintie a unui fost islamist. Legislativul are totusi posibilitatea de a trece peste veto-ul prezidential, votand inca o data pentru reforma, caz in care singura modalitate ca aceasta sa nu intre in vigoare ar fi un referendum.

Sustinatorii statului secular intemeiat de Mustafa Kemal Atatürk au organizat manifestatii de protest impotriva candidaturii l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 2 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 6 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 4 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°