Marius Chivu a scris un text în Dilema Veche în care constata fanatismul meu (e vorba despre acel articol în care îi numeam pe Cîrcotaşi “homofobi” ) şi simt că i-am rămas dator cu un răspuns. Pentru că Marius extrapolează nepermis, îşi aduce mari autori în sprijin ca să demonstreze dogmatismul meu doar pentru ca taxam o ofensivă homofobă într-o emisiune. Cîteva chestiuni.
Analogia cu scandalul caricaturilor. Nu am făcut manifestaţie în piaţă cu kalashnikovul în mînă. Chiar cred că Europa este extrem de timorată în legătură cu propria libertate în cazul unor scandaluri precum cel al caricaturilor daneze. Dar nu e doar atît. Europa e timorată în legătură cu noi cetăţeni ai săi, cei musulmani. Europa dă drepturi dar nu asimilează culturi, dar asta e altă discuţie. Eu am spus că o emisiune cu bancuri nu prea reuşite sare bariera toleranţei.
Poate Chivu face parte din categoria ălora care nu se prind că simţul umorului e o chestiune extrem de fină de raportare la ceilalţi. Poate e un fundamentalist al poantei. Crede în umorul pur. Eu îl asigur că o poantă bună poate fi extrem de proasta dac[ nu respecta regula contextului.
Am întîlnit mulţi neghiobi care simţeau nevoia să facă bancuri cu blonde la nesfîrşit, indiferent de context, doar de dragul bancului. Or, Marius, e o chestiune simplă de plasare a discursului în lume, să alegi momentul ca să spui o glumă. Şi, da, calitatea glumei este vitală. Pentru ca, dacă nu e bună, devine agresivă. Şi tu, şi Şerban Huidu îmi daţi exxemplul lui Jay Leno. Citiţi mai atent cum a zburat un realizator de radio în aceeaşi americă pentru o glum tîmpită cu cîteva baschetbaliste negrese. Diferenţa? cel din urmă a făcut o glumă nereuşită şi i-a ieşit un atac hidos.
Evident că nu cer interzicerea temelor. Dar constat că nu avem deloc educaţia adaptării discursului la interlocutor. Taxam, odată cu acea emisiune a Cîrc
