Casa de pariuri on-line „www.bet-at-home.ro”, intrată de curând şi pe piaţa românească, se preocupă îndeaproape de viaţa politică de la noi. Astfel, pariorii din întreaga lume au ocazia să parieze pe referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.
Din păcate pentru amatorii de câştig, cota pentru „Nu” este foarte mică, doar 1,15, ceea ce înseamnă că „bet-at-home”, inspirată de ultimele sondaje, nu crede că Băsescu va fi demis. Fanii PSD, PNL şi PC care vor merge la vot pentru a demite preşedintele suspendat, au, însă, ocazia să facă şi un ban, pentru că, dacă vor paria pe demiterea lui Băsescu şi aceasta va avea loc, atunci vor câştiga de nu mai puţin de patru ori banii investiţi. (A.G.M.)