Echipa deja retrogradată în Liga a II-a, FC Argeş, a reuşit să tragă după ea şi Ceahlăul Piatra Neamţ prin remiza, 1-1, smulsă în deplasare. Deşi Ceahlăul păstrează teoretic şanse de a se salva, oficialii moldoveni s-au resemnat deja cu gândul retrogradării. “Şansele rămân doar teoretice, pentru că moralul este la pământ. Persistăm în greşeli personale şi au mai intervenit şi problemele de efectiv”, a spus antrenorul Ceahlăului, Aurel Şunda, după meci. Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, s-a arătat convins că echipa sa este deja în Liga a II-a şi a promis că lotul va fi restructurat. “Categoric suntem în Liga a II-a. A fost un joc slab al echipei, dar am retrogradat datorită mai multor motive.
Am schimbat atâţia antrenori şi jucători, iar în plus ce a contat cel mai mult a fost faptul că nu am avut jucătorii care să joace cu sufletul pentru echipa asta. Vom reforma echipa, cu jucători noi şi tineri. Sperăm să promovăm din nou. Deşi mai sunt două etape, până la final, vom juca cu echipa de acum. Minuni nu cred că mai există. În cazul retrogradării, Şunda continuă cu noi, ne vom despărţi doar de jucători”, a precizat Ştefan.
Dacă cei de la Ceahlăul vor să încerce promovarea cu un lot nou de jucători, antrenorul celor de la FC Argeş, Constantin Cârstea, este convins că tinerii din lotul de care dispune acum vor reuşi să revină în prima ligă. “Nu pot să găsesc un motiv pentru care FC Argeş a ajuns în situaţia asta întrucât am venit de foarte puţin timp la echipă. Cei care mă cunosc mai demult ştiu că nu-mi place să vorbesc despre ce a fost în trecut la o echipă. Însă, dacă se are răbdare la nivelul conducerii, cu certitudine aceşti tineri vor aduce Piteştiul iarăşi în Liga I în scurt timp”, a spus Cârstea. (D.R.)
Echipa deja retrogradată în Liga a II-a, FC Argeş, a reuşit să tragă după ea şi Ceahlăul Piatra Neamţ prin