Pentru ca le strica visurile de puritate etnica, autoritatile maghiare din judetul Harghita duc un razboi de gherila impotriva singurei scoli in care se mai vorbeste romaneste: Liceul "Marin Preda" din Odorheiul Secuiesc.
Straini in propria tara
A fi roman la Odorheiul Secuiesc e ca si cum ai fi exilat intr-o tara straina, la mii de kilometri distanta de Bucuresti. Ba si mai rau, pentru ca intr-o adevarata tara straina ar exista un consulat, o ambasada, romanii de-acolo sunt complet uitati. Pentru Guvernul Romaniei ei sunt stersi de pe harta. Sunt prea putini ca sa conteze la urne. Sunt prea cuminti. Atunci cand merg pe strada vorbesc cu voce joasa, privind prudent imprejur. Nu vor sa iasa in evidenta, nu vor sa atraga atentia asupra lor. Evenimentele care s-au petrecut in oras in 1989 nu se sterg asa de usor. Foarte multi romani au plecat dupa revolutie catre locuri mai sigure. Cei care au ramas, majoritatea angajati ai armatei sau politiei, nu prea au incotro. Dar ar pleca si ei daca ar putea. Singurele locuri in care romanii se simt acasa in Odorhei sunt biserica si scoala romaneasca, "pilonii" a ceea ce a mai ramas din comunitatea puternica de altadata. Daca si acestea ar disparea, atunci maghiarii xenofobi din zona ar rasufla usurati. N-ar mai fi picior de roman.
Sigur, nimeni nu da cu bata in romanii din Odorhei. Nimeni nu le spune sa plece. Totul se petrece cu finete, cu miscari subtile, la adapostul unor legi incomplete si mai ales profitand de indiferenta reala sau doar jucata politic, a unui Bucuresti prea indepartat. La urma urmelor, ce e asa de grav in faptul ca singura data cand romanii au vrut sa inchirieze casa de cultura a orasului pentru un concert cu Tudor Gheorghe, nu s-a putut? Ce e asa de grav ca televiziunea locala nu are nici macar cinci minute in limba romana? Ce e asa de grav ca nu exista ziare romanesti in oras, c
