Cea mai importanta consecinta a referendumului din 19 mai va fi aparitia miscarii intr-un sistem static.

Datele acestei surprize seismice vin din distanta care desparte societatea de corpul demnitarilor. Istoria acestei defazari va culmina, probabil, cu victoria categorica a lui Traian Basescu. Procesul curge, la vedere, de mai bine de doi ani, dar a fost foarte prost inteles de clasa politico-economica, mai ales dupa aparitia fenomenului Basescu.

Fenomenul Basescu nu e nou. El repeta un ciclu cunoscut in istoria Romaniei: personalizarea unei aspiratii cu slaba sustinere in institutii. Nevoile si dorintele unei lumi exasperate prin batrini si emancipate prin tineri sint indelung nesocotite. Apoi, gasesc un personaj in care se recunosc.

De regula, aceste situatii intervin la capatul unor epoci de dominatie statica in care societatea acuza coruptia, adica lipsa de acces la drepturi juridice si valori materiale, iar sistemul politic e destul de puternic pentru a ineca in fictiuni formale acest dezechilibru. In momentul in care un personaj popular apare in centrul scenei, sistemul nu mai poate face nimic.

Structurile politice sint surprinse si comit automat greseli care grabesc ascensiunea noului. De aici, strania aplecare a PSD spre erori care ingroasa efectul invers. Astfel, suspendarea, principala initiativa a blocului anti-Basescu, a fost de la bun inceput o mutare lipsita de logica finala. Il suspendam, pentru ca putem. Si pe urma? Nimeni nu si-a pus problema.

In consecinta, suspendarea a produs efectul invers, oferind alegatorilor baza de atac asupra unui sistem care a evitat mereu lupta in cimp deschis. Campania mediatica anti-Basescu a facut aceeasi eroare, propunind, zi de zi, microscopia acareturilor lui Basescu.

Insa personajul in carne, oase si slabiciuni nu exista pentru un electorat care