Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mă aşteptam să câştigăm cu acest scor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 mai 2007 ·

Victoria Universităţii cu 5-1 pe terenul Timişoarei l-a surpins chiar şi pe patronul Adrian Mititelu, care a recunoscut după meci că nu se aştepta la un succes atât de categoric al oltenilor. „Am prins o seară foarte bună. Nu ne-am aşteptat să câştigăm la un asemenea scor. Am avut şi alte ocazii să înscriem, diferenţa putea fi mai mare. După cum am jucat, Poli nu ne-ar fi bătut nici cu spectatori în tribune. Oricum, nu acesta a fost principalul nostru atu. Iancu m-a felicitat pentru această victorie. Păcat că se încheie campionatul tocmai acum, când formasem o echipă tânără, de perspectivă, care intrase pe un trend ascendent“, a spus Mititelu. Acesta a mai menţionat că nu crede că rezultatul partidei ar fi fost altul dacă în tribune se aflau spectatori. „Nu cred că deznodământul ar fi fost altul, dar ar fi fost un meci mai frumos. Anul viitor vom fi şi mai puternici şi sperăm să avem mai multe meciuri de genul acesta“, a completat Mititelu.

La rândul său, patronul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, a declarat că înfrângerea suferită are menirea de a-i aduce pe jucătorii lui Valentin Velcea cu picioarele pe pământ.

„Jucătorii noştri şi-au dat seama că sunt muritori. Prea luaseră viteză, dar acum şi-au dat seama că se mai şi pierde în fotbal. E bine că am suferit această înfrângere, poate vor învăţa ceva din ea în perspectiva meciului cu UTA. Oltenii au meritat victoria. A fost un meci de vacanţă, nu a contat că suporterii nu au fost în tribune“, a spus Iancu.

Victoria Universităţii cu 5-1 pe terenul Timişoarei l-a surpins chiar şi pe patronul Adrian Mititelu, care a recunoscut după meci că nu se aştepta la un succes atât de categoric al oltenilor. „Am prins o seară foarte bună. Nu ne-am aşteptat să câştigăm la un asemenea scor. Am avut şi alte ocazii să înscriem, diferenţa putea fi mai mare. După cum am jucat, Poli nu ne-ar fi bătut nici cu spectatori

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 3 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 59 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 17 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 47 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°