Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe construirea podului Vidin-Calafat

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 mai 2007 ·

Premierul bulgar Serghei Stanişev inaugurează astăzi lucrările pentru construirea celui de-al doilea pod peste Dunăre, care va face legătura între Bulgaria şi România, informează novinite.com. Podul va lega portul Vidin de Calafat printr-o şosea şi o cale ferată. Construcţia reprezintă un obiectiv-cheie al coridorului european de transport care începe în Germania, la Dresda, şi duce la Istanbul, în Turcia.

Proiectul este implementat de Ministerul Transporturilor din Bulgaria şi de compania spaniolă FCC. Aceasta a realizat proiectul şi va executa lucrările de construcţie. Contractul între Ministerul Transporturilor din Bulgaria şi compania FCC a fost semnat la sfârşitul lunii ianuarie şi are o valoare de 100 de milioane de euro. Acesta se va întinde pe o perioadă de 50 de luni, plus o perioadă de graţie de 12 luni.

Podul va avea o lungime de 1.971 de metri şi va include atât o şosea cu câte două benzi pe sens, cât şi o linie feroviară. Proiectul va costa în total 236 de milioane de euro. Fondurile au venit prin programele ISPA ale Uniunii Europene, de la Banca Europeană de Investiţii şi alte instituţii financiare internaţionale. Câteva companii naţionale bulgăreşti vor acorda finanţări pentru construirea acestui pod.

Bulgaria şi România, care au intrat în Uniunea Europeană la 1 ianuarie, au semnat un acord pentru construirea podului Vidin-Calafat în anul 2000, dar diverse obstacole de natură birocratică au întârziat derularea proiectului. În prezent, singurul pod de pe sectorul Dunării de 610 kilometri care constituie graniţa bulgaro-română leagă Ruse de Giurgiu printr-o şosea şi o cale ferată. Premierul bulgar Serghei Stanişev inaugurează astăzi lucrările pentru construirea celui de-al doilea pod peste Dunăre, care va face legătura între Bulgaria şi România, informează novinite.com. Podul va lega portul Vidin de Calafat printr-o şosea şi o cale ferată

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu îi răspunde Mariei Zaharova: „Nu mai există limbă moldovenească. A fost o invenţie a Rusiei”

Adevarul acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Rusia „vrea să incite” pe tema românilor din Republica Moldova şi a afirmat că limba moldovenească a fost „o invenţie” a Rusiei, potrivit Agerpres.

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 49 minute
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°