Sau pe speranta, convertita in lectii de rabdare. Consumata in etape - care debuteaza fie cu entuziasmul, fie cu durerea sau revolta graduala - asteptarea, indiferent de esenta problemei, te transforma radical. Nu am citit niciun sondaj pe aceasta tema, nu stiu cam pe unde ne situam printre europeni, dar cred ca batem recordul si la acest capitol. Poate ca ar trebui sa scrie cineva un tratat despre rabdare sau macar un ghid - un coleg de breasla a avut ideea geniala de a scoate pe piata "Ghidul nesimtitului"! Imaginati-va cate s-ar putea spune citind pe chipurile oamenilor, in autobiografiile lor care includ si aceasta proba a nervilor in lupta cu timpul.
Pe scurt, romanii platesc scump orice asteptare. Atat in plan personal, cat si ca fiinte sociale apte sa "comunice" - fiindca tot se face uz, avizat sau amatoristic, de termenul intre ghilimele. Iar tributul platit pentru "rezistenta" are darul de a face transparenta orice cuta intiparita pe figura, orice forma de reactie in fata unui lung sir de situatii. Poate ca oamenii ar trebui pretuiti dupa experienta in arta rabdarii de a-si vedea sperantele implinite. Dar si promisiunile respectate de catre aceia cu care se afla, implicit, intr-o relatie de interdependenta - temporar sau nelimitat. Cine stie ?!
Daca ne-am privi, de pilda, unii pe altii cu ceva mai multa atentie, am putea sa descifram, fie printre tomurile de ganduri sau riduri de expresie, fie deducand din raspunsuri si atitudini, care a fost tributul platit de multi dintre noi pentru inca neconsumata tranzitie. Pentru toate scandalurile si gafele politice - numai in ultimii 17 ani - ale alesilor nostri, de la primar pana la presedinte; pentru asteptarea celor trei jurnalisti luati ostatici in Iran, pentru rezolvarea problemei cainilor comunitari, cu tot cortegiul de intamplari, traume fizice sau psihice cauzate, in final, de lipsa de interes a a
