Starchiojd(Foto: Republicanul)
Grupurile de tineri liberali, aflati duminica in campanie pentru referendum in comuna prahoveana Starchiojd au fost agresati de un grup de tineri democrati. Potrivit unui comunicat remis de filiala Prahova a PNL, liberalii ar fi fost atacati de un grup de pedisti in frunte cu primarul comunei, Viorel Bogdan.
"In timp ce tinerii nostri, trei baieti si doua fete, lipeau afise intr-un loc public, primarul Viorel Bogdan, „sustinut” de consilieri PD si alti localnici, i-au agresat verbal pe voluntari, le-au distrus materialele de campanie si, impingandu-i in masina, i-au fortat sa paraseasca localitatea.
Grupul agresor i-a urmarit, ulterior, pe copii, pana in fata Politiei Locale, si a continuat sa ii ameninte pana la intrarea acestora in sediu, unde au depus plangere”, se arata in comunicatul liberalilor prahoveni. De partea cealalta, primarul localitatii sustine ca nu i-ar fi atact pe tinerii liberali, ci ca le-ar fi cerut doar sa nu mai lipeasca afise in fata casei lui.
Dupa consumarea incidentului, liderii prahoveni ai celor doua partide au oferit declaratii presei. Roberta Anastase, presedinte PD Prahova: “Este o minciuna. Adrian Semcu era impreuna cu seful Regiei pentru Paduri in campanie electorala, pe banul public, pentru ca asa este obisnuit el sa faca propaganda.
Era insotit de echipe de lipitori de afise, iar primarul Viorel Bogdan nu a facut altceva decat sa le interzica sa lipeasca afise pe stalpii din localitate, deoarece exista acolo locuri special amenajate.
Adrian Semcu, presedinte PNL Prahova: “Am fost la Starchiojd nu in campanie electorala, ci pentru ca ne-au chemat oamenii si chiar primarul. Sunt probleme cu retrocedarea padurilor, iar incidentul cu tinerii liberali nu a avut loc in prezenta mea. Eu am