Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierea cuplurilor de aur

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 15 mai 2007 ·

Cuplurile care au implinit cel putin 50 de ani de casnicie vor fi premiate astazi in Parcul Copou. Manifestarea va incepe la ora 16.00 si va dura aproximativ patru ore. "Primaria Iasi, ca in fiecare an, sarbatoreste familiile care au peste 50 de ani de casnicie. In acest an, la evenimentul din Parcul Copou vor participa 400 de familii, iar pentru 30 care au depus cerere luna aceasta, vom acorda si bonificatii materiale in valoare de 300 RON.

Restul familiilor au primit deja banii prin mandat postal", a declarat Renata Marin, sefa Oficiului Starii Civile Iasi. Initiativa primariei este prima de acest gen din tara. Toate cuplurile vor fi premiate de catre primarul Gheorghe Nichita. "Cei prezenti se vor putea delecta cu mici si bere. De la ora 19 vor fi prezente fanfara si ansamblul Regiei Autonome de Transport Public, care vor intretine atmosfera. Programul se va incheia in jurul orei 20. Organizatia Natiunilor Unite (ONU - n.r.) a decis ca in fiecare an pe data de 15 mai sa se sarbatoreasca Ziua Internationala a Familiei. Din septembrie 1993, Romania a adoptat aceasta traditie, singura diferenta fiind schimbarea denumirii. Astfel, noi sarbatorim Ziua Familiei Romane", a mai adaugat Renata Marin. Pentru acest eveniment vor fi mobilizati 20 de politisti comunitari. La Iasi aceste premii se acorda de patru ani, atunci cand la conducerea municipalitatii inca se mai afla Constantin Simirad. Premierea a fost stabilita printr-o hotarare a Consiliului Local.

Cuplurile care au implinit cel putin 50 de ani de casnicie vor fi premiate astazi in Parcul Copou. Manifestarea va incepe la ora 16.00 si va dura aproximativ patru ore. "Primaria Iasi, ca in fiecare an, sarbatoreste familiile care au peste 50 de ani de casnicie. In acest an, la evenimentul din Parcul Copou vor participa 400 de familii, iar pentru 30 care au depus cerere luna ac

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 2 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°