Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancherii de la Moscova câştigă dublu faţă de cei din New York

Publicat in Adevarul, marți 15 mai 2007 ·

Băncile de investiţii sunt dispuse să plătească în Rusia salarii de 7-10 milioane de dolari pe an pentru un bancher de top La doar un kilometru şi jumătate de mormântul lui Băncile de investiţii sunt dispuse să plătească în Rusia salarii de 7-10 milioane de dolari pe an pentru un bancher de top La doar un kilometru şi jumătate de mormântul lui Vladimir Lenin, care a jurat că-i va distruge pe capitalişti, bancherii de investiţii din Moscova câştigă acum salarii duble faţă de omologii lor din orice altă parte a lumii. Arhitecţii marilor tranzacţii precum Ed Kaufman, care a părăsit în martie banca de investiţii UBS AG pentru Alfa Bank, şi Nicholas Jordan, care va conduce noua filială Lehman Brothers din Moscova, câştigă 7 milioane de dolari pe an şi chiar mai mult, spun head-hunterii din industrie, citaţi de Bloomberg. Şi asta în condiţiile în care, la New York, directorii generali, care se ocupă de fuziuni şi vânzări de acţiuni şi obligaţiuni, primesc în mod normal între 2 şi 3 milioane de dolari, după estimările specialiştilor în recrutare de la Options Group şi Napier Scott Executive Research Ltd. "Această piaţă este fierbinte, fierbinte, fierbinte şi dacă vrei să-ţi păstrezi cei mai buni oameni, trebuie să-i plăteşti pe măsură", spune Peter Necarsulmer, director executiv la PBN Co, firmă care consiliază companiile străine care investesc în Rusia, inclusiv British Petroleum şi Merrill Lynch & Co. Cum s-a ajuns la aceste salarii astronomice pentru bancherii de top din Rusia? Este vorba de mai mulţi factori, cum ar fi boomul înregistrat de piaţa petrolieră în ultimii cinci ani, un număr record de oferte publice iniţiale, o economie cu unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere din Europa, dar şi o lipsă acută de specialişti pe măsură. Piaţa rusească a atras aici o mulţime de companii americane de investiţii, în frunte cu Goldman Sachs Group, Merrill şi Lehman, c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 56 minute
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum 43 minute
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°