Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţie penală sub protecţia primăriei

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 mai 2007 ·

Zeci de familii sunt jecmănite pe faţă de conducerea Asociaţiei de proprietari nr. 1 Cerna cu girul Primăriei Craiova. Funcţionarii publici sunt de două ori părtaşi la lucrarea penală: o dată că au trecut cu vederea abuzul şi a doua oară că au minţit opinia publică declarând că au rezolvat problema oamenilor furaţi.

Asigurările oficialilor că problema craiovenilor din Asociaţia 1 Cerna, obligaţi să plătească lunar 15,5 lei pentru acoperişul unui bloc în care ei nu locuiesc, se rezolvă s-au dovedit momeli de închis gura presei şi de mascat oful contribuabililor. În realitate, locatarii din blocurile a 5 şi a 7, dar nu numai, achită în continuare cheltuielile pentru execuţia acoperişului blocului a 11 şi sunt înştiinţaţi ce plăţi au de făcut la întreţinere de un administrator aflat sub urmărire penală, dar protejat de un şef de serviciu din Primăria Craiova. Menţionăm că scandalul de la Asociaţia nr. 1 Cerna a ajuns în atenţia presei prin proiectul „Fii vocea cartierului tău!“, demarat de Gazeta de Sud în noiembrie 2006. Cazul acoperişului a fost exemplul de neglijenţă şi abuz cel mai vehiculat de oamenii veniţi să ceară sprijin celor pe care i-au ales şi care acum le promiteau că îşi vor primi banii înapoi. Ei au fost însă păcăliţi: administratorul care a decis repartizarea cheltuielilor pentru acoperişul unui bloc la proprietarii celorlalte blocuri are încă atestat, deşi primăria i-l putea ridica, iar controlul efectuat de funcţionarii publici la insistenţele presei a fost de fapt o vizită de curtoazie. Şeful Serviciului coordonare asociaţii, Marian Giubelan, a recunoscut luni că nu a luat nici o măsură împotriva administratorului Lavinel Ghiţă, de la Asociaţia nr. 1 Cerna, scuzându-şi neintervenţia: „Administratorul este deja suspendat de comitetul executiv. Aşteptăm o Adunare Generală a asociaţiei, unde probabil se vor mai rezolva nişte lucruri“.

Î

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum o ora
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum 38 minute
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe; cod galben în 24 de judeţe

Ziarul Financiar acum 41 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. De duminică, de la ora 12:00 până marţi, la miezul nopţii, pe râurile din bazin

45.000 de locuințe fără electricitate în Nisa după un act de vandalism asupra rețelei

Mediafax acum 19 minute
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un incendiu a izbucnit la un transformator electric situat în vestul orașului Nisa, în cartierul Les Moulins, provocând o pană de curent care a afectat peste 45.000 de gospodării din Nisa, Cagnes-sur-Mer și Saint

Tragere LOTO duminică, 25 mai. Sume importante puse în joc la Joker și 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 25 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum o ora
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

Protest la Paris față de pericolele legii privind moartea asistată

Mediafax acum 2 ore
„Nu sunt eu o povară? Așa m-am simțit când am auzit despre această lege”. Ca și alte persoane bolnave și cu handicap, Orvedie, care suferă de o boală degenerativă, a participat sâmbătă, 24 mai, la mitingul de lângă Adunarea Națională pentru a denunț

Cod portocaliu de ploi abundente în sudul şi centrul Moldovei şi în Muntenia

Ziarul Financiar acum 35 minute
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de precipitaţii importante pentru sudul şi centrul Moldovei şi majoritatea regiunii Muntenia, valabil din seara zilei de sâmbătă până marţi dimineaţa. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează asupra

Capitala, sub cod portocaliu de vreme rea

Ziarul Financiar acum 30 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod portocaliu de vreme rea pentru Bucureşti, valabil până marţi, la ora 10. Duminică, vremea va fi închisă şi deosebit de rece pentru această perioadă. Tempoar va ploua şi mai ales pe parcursul n

BANCUL ZILEI | La internare în spital

Gandul acum 4 ore
BANCUL ZILEI | La internare în spital. Bancul de duminică îți va aduce garantat zâmbetul pe buze, chiar dacă vremea de afară este mohorâtă. La internare în spital: – Pijama ați adus? – Da! – Mâncare ați adus? – Da! – Medicamente ați adus? – Da! – Pa

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°