Analiştii recomandă prudenţă investitorilor care vor să cumpere acţiuni SIF Titlurile emise de cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) s-au aflat, constant, în topul Analiştii recomandă prudenţă investitorilor care vor să cumpere acţiuni SIF Titlurile emise de cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) s-au aflat, constant, în topul preferinţelor investitorilor la Bursa de Valori. Numai de la începutul acestui an, tranzacţiile cu acţiuni SIF au cumulat peste trei miliarde de lei, dintr-un total de aproximativ cinci miliarde de lei. De la începutul acestui an, indicele BET - FI a înregistrat o creştere de aproape 8,5%. Primul impuls în creşterea sectorului financiar a fost dat de SIF Transilvania (SIF 3), în cazul căruia s-au aprobat majorarea capitalului social, prin acordarea de acţiuni gratuite. Adică, toţi investitorii care cumpără acţiuni până la data de 15 mai (18 mai minus trei zile pentru decontare) vor primi câte o acţiune gratuită pentru fiecare titlu deţinut. Analiştii spun că, pe termen scurt, evoluţia acţiunilor SIF va fi influenţată de valoarea cu care se va ajusta, mâine, preţul titlurilor SIF Transilvania. Marian Lupu, director general adjunct în cadrul Estinvest Focşani, ne-a declarat că, în cazul în care preţul va scădea cu mai puţin de 50%, influenţa va fi, din nou, pozitivă. Laurenţiu Roşoiu, consultant de investiţii, explică faptul că, în acest calcul, dacă plecăm de la valoarea de 4,2 lei/acţiune (nivelul mediu din ultima perioadă), preţul de piaţă ar trebui să se aşeze la jumătate, în jurul nivelul de 2,1 lei/acţiuni. "Dacă însă plecăm de la maximele din ianuarie, nivelurile pe care celelalte SIF-uri nu au reuşit să le străpungă, SIF3 ar putea să se corecteze până la 1,65 lei/acţiune", arată Roşoiu. Iar în condiţiile în care corecţiile la nivelul restului sectorului financiar nu vor continua şi preţurile se vor stabiliza