Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seedorf ramane la Milan

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 15 mai 2007 ·

Mijlocasul lui AC Milan, Clarence Seedorf, a declarat, marti, ca vrea sa-si încheie cariera la AC Milan, formatie care si-a asigurat serviciile sale pâna în vara lui 2011, informeaza site-ul oficial al echipei. "Un jucator ca mine gaseste motivatii puternice în fiecare an, iar acest lucru este foarte bun. Mai am câtiva ani de contract si nu ma voi transfera la alta echipa la vârsta de 34 sau 35 de ani", a declarat, marti, mijlocasul olandez al lui AC Milan, care mai are contract cu formatia italiana pâna la 30 iunie 2011. "Vreau sa-mi închei cariera aici, unde exista un grup special de oameni si îmi va fi foarte greu sa plec în alta parte", a afirmat fotbalistul, care s-a referit si la finala Ligii Campionilor, care va avea loc la 23 mai, împotriva lui Liverpool. "Faptul ca am ajuns în finala a fost unul dintre obiectivele noastre din acest sezon, dar si faptul ca am terminat în primele patru pozitii în Serie A. Am muncit mult si vreau sa termin ceea ce am început la echipa, iar faptul ca vom juca împotriva lui Liverpool ne motiveaza si mai mult", a explicat Seedorf, care i-a asigurat pe suporterii italieni ca nu trebuie sa astepte loviturile de departajare, pentru ca echipa sa va câstiga Liga Campionilor în cele 90 de minute ale partidei. Finala Ligii Campionilor va avea loc la 23 mai, pe Stadionul Olimpic din Atena, între AC Milan si Liverpool. Mijlocasul a ajuns la AC Milan în 2002, dupa ce s-a transferat de la Inter Milano. El a mai evoluat la Real Madrid, Sampdoria si Ajax Amsterdam. Seedorf evolueaza din 1994 la echipa nationala a Olandei, la care a fost selectionat de 81 de ori. Fotbalistul olandez a câstigat de trei ori finala Ligii Campionilor, dintre care un trofeu l-a cucerit alaturi de formatia italiana.

Mijlocasul lui AC Milan, Clarence Seedorf, a declarat, marti, ca vrea sa-si încheie cariera la AC Milan, formatie care si-a asigurat serviciile

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 38 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 27 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°